<!–// –>
var ssObj = window.synoScore || (window.parent?window.parent.synoScore:0);
if(ssObj){
ssObj.reportImp(’78f547fc90ba1f45e7547922f3bf457e16b18464.png’,’1180496′);
}
86 total views
, 17 views today
Premierea câștigătorilor Concursului Național „Mesajul meu antidrog” a avut loc la finele săptămânii trecute. La nivelul județului Hunedoara lucrările câștigătoare au fost premiate cu sprijinul Episcopiei Devei și Hunedoarei și a Parohiei Ortodoxe Române „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Deva V, în baza protocolului de colaborare încheiat.
Pentru secțiunea arte vizuale au fost primite 23 de lucrări. În urma jurizării lucrărilor participante la cele 3 secțiuni au fost desemnați următorii câștigători: secțiunea arte vizuale – gimnaziu grafică: locul I – Gâlie Denisa Valentina, Școala Gimnazială „Sfânta Varvara” Aninoasa; gimnaziu pictură: locul I – Dănilă Maria Antonia, Liceul Tehnologic „Ovid Densușianu” Călan; liceu grafică: locul I – Bistrian Georgiana, Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara.
„MESAJUL MEU ANTIDROG” este unul dintre proiectele de succes de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare din învăţământul gimnazial şi liceal din toate judeţele ţării şi din Bucureşti şi se desfăşoară anual, încă de la înfiinţarea Agenției Naționale Antidrog.
Proiectul reprezintă un concurs naţional în cadrul căruia elevii de liceu și gimnaziu și-au exprimat, într-o formă de comunicare artistică, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri.
Concursul naţional „Mesajul Meu Antidrog” are ca obiectiv dezvoltarea unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă pentru elevii din învăţământul gimnazial şi liceal, prin implicarea în activităţi artistice şi sportive, ca alternativă la consumul de tutun, alcool şi droguri, este adresat elevilor din ciclul gimnazial şi liceal, reprezintă un proiect sustenabil de tradiţie al Agenţiei Naţionale Antidrog şi un exemplu de bune practici în domeniul cooperării cu instituţiile reprezentative din mediul şcolar.
Sursa foto: Episcopia Devei și Hunedoarei
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply