Drumul spre barajul Gura Apelor va fi modernizat

  • Lucrările de modernizare a Drumului Judeţean 685 Râu de Mori – Lacul Gura Apelor – Poiana Pelegii (Parcul Naţional Retezat) vor începe în această vară. Contractul pentru investiția estimată la peste 52 de milioane de lei, fără TVA (aproape 70 de milioane de lei, cu TVA) a fost semnat de Consiliul Județean Hunedoara și constructori.

Lucrările vor cuprinde un tronson de circa 25 de kilometri, de la intrarea pe valea râului Mare din Hunedoara (intersecția cu DJ 686D) până la intrarea pe coronamentrul barajului din Retezat.

Proiectul a fost cuprins în Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.

„În prezent, starea tehnică a drumului județean este una precară, cu elemente geometrice neadaptate prevederilor tehnice, cu dispozitive de asigurare a siguranței circulației rutiere în stare degradată. Astfel, sunt proiectate lucrări de reabilitare și consolidare a drumului județean, în vederea realizării unor elemente geometrice corespunzătoare unui drum de clasă tehnică V”, se arată în caietul de sarcini. Lucrările vor trebui finalizate în 24 de luni.

Șoseaua care urcă pe valea Râului Mare din Hunedoara (video), în munții Retezat, a fost construită la începutul anilor ‘70, în timpul lucrărilor la Amenajarea hidroenergetică Râu Mare – Retezat, care cuprinde Barajul Gura Apelor din Retezat, lacul de acumulare Gura Apelor și hidrocentralele Retezat și Clopotiva, cu o putere instalată totală de aproape 350 MW.

Barajul Gura Apelor din Retezat a fost construit din anrocamente (bolovani şi pietriş), grohotiş, argilă, granit, roci stâncoase și era cel mai mare astfel de baraj din Europa anilor ´80.

În timpul lucrărilor de anvergură, a fost necesară amenajarea drumului pe care mii de camioane și utilaje grele transportau materialele și piatra necesară ridicării barajului. Din loc în loc, în zonele apropiate barajului, se văd urmările alunecărilor de teren și ale căderilor de pietre, care au loc frecvent.

Stânci uriașe s-au desprins din munte și au ajuns pe carosabil, împreună cu tone de bolovani și pământ, de aceea drumul este considerat unul dintre cele mai riscante din România.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.