Doi transportatori de lemne au fost amendați de jandarmii montani

Luni, în jurul orei 20.00, jandarmii montani de la Postul de Jandarmi Vaţa de Jos au observat, în municipiul Brad, un camion înmatriculat în judeţul Alba, încărcat cu material lemnos prelucrat.
„În urma verificării avizului de însoțire, jandarmii montani au constatat faptul că nu era înscrisă valabilitatea acestuia. Jandarmii montani au sancţionat conducătorul autocamionului cu amendă contravenţională în valoare de 3.000 lei, în conformitate cu Legea nr. 171 din 16 iulie 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice”, a informat Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara.

Tot luni, jandarmii din Pasul Vâlcan au observat în zona Gambrinus o autoutilitară cu care se transporta lemn de foc, de esenţă fag. „În urma verificărilor în S.U.M.A.L., jandarmii montani au constatat faptul că pentru acel transport nu este întocmit aviz de însoţire. După ce a oprit mijlocul de transport, jandarmii montani au solicitat conducătorului auto documentele de transport, pe care însă acesta nu le-a putut prezenta. Jandarmii montani au sancţionat conducătorul autoutilitarei cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 lei, iar materialul lemnos a fost confiscat”, a informat Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara.

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.