DOI TAXIMETRIȘTI DIN DEVA AU FOST CONDAMNAȚI DUPĂ CE AU JEFUIT UN ROMÂN ÎNTORS DIN SUA

Judecătoria Deva a condamnat doi taximetrişti din Deva pentru jefuirea unui român cu cetăţenie americană, recent întors din SUA. Bărbatul fusese jefuit chiar în prima zi de şedere în România după ce doi tineri au hotărât „să-l facă”, potrivit propriilor declaraţii. Robert Kovacs (31 de ani, recidivist), a primit 3 ani şi 3 luni de închisoare pentru tâlhărie calificată şi Andrei Bodea (30 de ani, fost condamnat pentru furturi în Italia) a primit 2 ani şi 6 luni de închisoare, pentru aceeaşi faptă.

Victima a solicitat daune morale de un milion de dolari pentru suferinţele îndurate în noaptea când a fost jefuit, însă va trebui să se mulţumească doar cu 3.000 de dolari, dacă sentinţa pronunţată de Judecătoria Deva rămâne definitivă.

Potrivit anchetatorilor, în 11 octombrie 2019, la sediul Poliţiei Municipiului Deva s-a prezentat persoana vătămată L. T., care a sesizat faptul că în seara de 9 octombrie 2019 a ajuns cu avionul din SUA, pe Aeroportul Otopeni din Bucureşti, fiind de peste 30 de ani plecat în America, unde domiciliază.

Pe drumul parcurs cu autocarul din Bucureşti spre Deva a consumat băuturi alcoolice, în special votcă. A ajuns în Deva în data de 10 octombrie 2019, în jurul orei 14:30 şi a căutat cazare la Hotel Deva, însă nemulţumit de preţul unei camere, a plecat cu un taximetru într-o localitate învecinată pentru a se interesa de starea terenurilor pe care le deţine în acea zonă.

Spre seară, s-a deplasat în gara din Deva unde s-a aşezat pe o bancă pentru a consuma un sandviş. La un moment dat, a fost abordat de cei doi tineri şi o femeie, identificaţi ulterior în persoana inculpaţilor Robert Kovacs şi Andrei Bodea (ambii taximetrişti) şi a unei tinere care, profitând de starea vădită de ebrietate în care se afla, s-au arătat interesate a-l ajuta în transportarea sa la o locaţie unde să închirieze o cameră.

„Astfel, conform declaraţiei persoanei vătămate, împreună cu cele trei persoane s-a urcat într-un autoturism condus de unul dintre cei doi bărbaţi şi s-au deplasat din gară până pe un drum lateral imediat după primul punct de întoarcere de pe D.N. 7, în sensul de mers Arad – Deva, viz-a-vis de podul de peste râul Mureş. Acolo, persoana de sex masculin ce era poziţionată pe locul din dreapta faţă l-a lovit cu pumnul în zona feţei, după care toţi trei l-au tras jos din maşină, l-au lovit cu pumnii şi picioarele şi l-au târât într-o zonă mai întunecoasă unde l-au deposedat de toate bunurile ce le avea asupra sa, respectiv portofelul cu acte de identitate şi sumele de 2.400 dolari americani şi 200 lei şi două telefoane mobile marca Samsung şi LG, după care l-au abandonat pe marginea drumului, plecând cu autoturismul în care se mai afla şi geamantanul cu haine şi alte lucruri”, se arată în dosar.

Americanul a fost găsit de un localnic aflat în trecere prin zonă şi care a observat că rănile de pe faţă, dar şi starea de ebrietate a acestuia.

„Întrucât persoana vătămată nu a putut comunica în niciun fel, martorul a solicitat sprijinul poliţiei şi ambulanţei. in concluziile raportului de expertiză medico legale, a rezultat faptul că persoana vătămată a prezentat leziuni vindecabile în 5-6 zile de îngrijiri medicale, ce s-au produs prin lovire cu şi de corpuri dure. În urma efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpatului Robert Kovacs, s-au găsit 500 de dolari americani şi bijuterii din aur, respectiv o pereche de cercei, un inel şi o brăţară, despre care inculpatul a declarat că aparţin persoanei vătămate, bunuri ce au fost ulterior predate acesteia. Andrei Bodea a fost cel care a condus autoturismul, recunoaşte comiterea infracţiunii şi o plasează pe concubina sa în afara ilicitului penal, în sensul că a precizat că aceasta nu a participat sub nicio formă la activitatea infracţională, întrucât a rămas în gară, după ce inculpaţii au plecat cu persoana vătămată”, se arată în dosar.

Andrei Bodea a relatat că, după ce a oprit autoturismul, Robert Kovacs, poziţionat pe locul din dreapta faţă l-a lovit cu pumnul în zona feţei pe persoana vătămată, după care cei doi taximetrişti l-au scos pe bărbat cu forţa din maşină, acesta din urmă lovindu-se de pământ.

Profitând de starea de neputinţă de a se apăra a persoanei vătămate, Bodea i-a sustras portofelul şi un telefon mobil marca Samsung ce se aflau în buzunarul gecii persoanei vătămate, apoi inculpatul Kovacs l-a târât pe acesta într-un loc mai întunecos, după care cei doi au plecat de la locul faptei, având în portbagaj şi geamantul victimei. La domiciliul lui Bodea, cei doi au desfăcut geamantanul, constatând că în interior se aflau bijuterii din aur, un detector de metale, 2 telefoane mobile dar şi haine. Au împărţit bunurile, în sensul că bijuteriile din aur i-au revenit lui Kovacs, iar restul bunurilor i-au revenit lui Bodea. Acesta din urmă a precizat că în portofel se afla suma de 2.200 dolari americani, pe care au împărţit-o în mod egal. A doua zi, Andrei Bodea a vândut cele trei telefoane mobile, contra sumei de 200 de lei, iar geamantanul cu câteva haine şi detectorul de metale, le-a aruncat la un tomberon şi nu au mai putut fi recuperate, se arată în dosar.

Americanul a mai recuperat 500 de dolari
Din suma de 2200 de dolari americani, americanului i-au fost restituiţi 500 de dolari americani. Cei doi tineri au recunoscut săvârşirea faptei pentru care au fost trimişi în judecată.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.