Două persoane din județul Hunedoara se află în izolare, la domiciliu, după ce au călătorit cu același avion în care s-a aflat și femeia din Timișoara, diagnosticată săptămâna trecută cu infecție cu Coronavirus. Dintre pasagerii care au efectuat acea cursă aeriană, astăzi, a fost confirmat și al patrulea caz de infecție cu Coronavirus din România.
Potrivit medicului Cecilia Birău, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, cele două persoane din județul Hunedoara au fost testate în două rânduri, la ultimele teste fiind așteptate rezultatele.
„Sunt două persoane care au fost testate, iar rezultatele au fost negative. Celor două persoane li s-a recoltat al doilea set de probe, care sunt în lucru și urmează să fie date rezultatele”, a explicat medicul Cecilia Birău.
Timișoreanca de 38 de ani diagnosticată cu infecție cu Coronavirus a călătorit la Bergamo, Italia, iar în 20 februarie a revenit în țară cu avionul. În data de 28 februarie testele au arătat că a contactat virusul gripal. La trei zile după ce s-a confirmat prezența virusului în cazul femeii, un alt pasager care s-a aflat în avion a fost diagnosticat cu infecție cu Coronavirus. Conform primelor informații din partea DSP Timiș, bărbatul este asimptomatic și afebril. S-a solicitat transportul cu izoleta la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara. De asemenea, femeia de 38 de ani are o stare generală de sănătate bună, scriu cei de la ziare.com.
Sursa foto: expressdebanat.ro
Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro
Leave a Reply