Doi copii, cu vârste de doi ani și nouă a ani, care se aflau împreună cu mama lor, pe trotuar, în localitatea hunedoreană Pui, au fost loviți de mașina condusă de un bărbat.
„Șoferul, în vârstă de 62 de ani, care circula cu autoturismul pe sensul de mers Petroșani-Hațeg al Drumului Național 66, în localitatea Pui, din cauza altor preocupări de natură a distrage atenția, a pierdut controlul direcției de mers, a ieșit în afara carosabilului în partea dreaptă a sensului de mers și i-a acroșat pe cei doi minori, ce se deplasau pe trotuar însoțiți de mama lor, în vârstă de 37 ani, din comuna Pui. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a celor doi minori, care au fost transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, în urma accidentului a rezultat avarierea unei bornei hectometrice și a unui imobil din localitatea Pui”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.
Bărbatul va fi cercetat penal pentru săvârşirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
comentarii