Devenii își pot ridica tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde.

Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Deva continuă să distribuie pentru mai multe categorii de persoane vulnerabile din municipiul Deva, tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde.

Programul prin care Guvernul României acordă aceste tichete sociale pentru masă caldă oamenilor aflați în categorii vulnerabile este reglementat prin OUG nr. 115/2020.

Actul normativ prevede măsurile pentru sprijinirea categoriilor de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de mese calde pe bază de tichete sociale pe suport electronic, acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi măsurile de distribuire a acestora prin care s-a aprobat Schema naţională de sprijin pentru persoanele vârstnice şi pentru persoanele fără adăpost.

Tichetele pe suport electronic se distribuie:

– persoanelor care au împlinit vârsta de 75 de ani sau peste această vârstă, care au pensie la nivelul indemnizaţiei sociale (800 lei)

– persoanelor/familiilor fără adăpost, inclusiv persoanelor/familiilor care au fost evacuate şi familiile cu copii care nu au domiciliu stabil, mai ales cele monoparentale

Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde se ridică de la sediul Serviciului Social ,,Cantina socială” aflat pe strada Titu Maiorescu, nr. 24, municipiul Deva.

Programul de distribuție a tichetelor sociale pentru mese calde este următorul:

● Luni – Joi, între orele 8:00-14:00
● Vineri – între orele 8:00-12:00

La prezentarea cărții de identitate/buletin de identitate, beneficiarul va primi în plic sigilat cardul, lista unităților unde pot servi masa caldă și un ghid de utilizare.

Valoarea tichetului social este de 180 lei/lună, sumă care se încarcă lunar pe cardul beneficiarului.

Articol preluat de pe glasul-hd.ro