Deveancă suspectă de infecție cu Coronavirus, internată în spital. S-a întors dintr-o călătorie într-o țară din Asia

În județul Hunedoara a apărut primul caz de suspiciune de infecție cu Coronavirus.

O femeie în vârstă de 56 de ani din Deva, suspectă de infecţie cu COVID 19, a fost transportată astăzi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, a informat Instituția Prefectului Hunedoara. 

„Pacienta s-a prezentat la UPU Deva cu sindrom febril şi, după un prim consult de specialitate, a fost imediat izolată activându-se procedurile prevăzute pentru situaţii de «posibilă infecţie cu coronavirus». O Autospecială Transport Pentru Victime Multiple (ATPVM) de la Detaşamentul de Pompieri Deva a transportat-o la Timişoara în condiţii speciale. După efectuarea transportului, ATPVM va trece printr-un proces de decontaminare efectuat de echipajul CBRN (Cercetare chimică bacteriologică şi radionucleară) din cadrul ISU Timiş”, se arată în comunicatul Prefecturii. 

Femeia, cu domiciliul în Deva, a călătorit șapte zile în Thailanda şi s-a întors în ţară în data de 13 februarie prin Aeroportul Otopeni. În urma investigaţiilor şi analizelor medicale efectuate la spitalul din Timişoara, urmează să se stabilească exact diagnosticul pentru pacienta din Deva.

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.