DEPUTATUL SORIN MARICA, DESPRE REDUCEREA VÂRSTEI DE PENSIONARE

Camera Deputaţilor a adoptat în unanimitate, un proiect de lege care prevede reducerea vârstei standard de pensionare cu patru luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite. Parlamentarul hunedorean Sorin Marica (PRO România) este de părere că acest aspect legal necesita revizuire pentru a veni cu astfel de corecţii și susține acest proiect.

Hotărârea a fost aprobată săptămâna trecută, în 15 octombrie, şi pentru a putea fi pusă în aplicare trebuie să primească semnătura preşedintelui Klaus Iohannis, iar apoi să fie publicată în Monitorul Oficial.
„Iniţiativa legislativă stipulează că o parte dintre angajaţii din România ar putea să iasă mult mai devreme la pensie. Asta, deoarece foarte mulţi români lucrează în condiţii grele, care pe lângă efort considerabil, implică şi pericol profesional suplimentar. Este o formulă legală prin care, personal, consider că li s-a făcut, în sfârșit, dreptate acestor oameni”, a declarat Sorin Marica, deputat de Hunedoara şi membru al PRO România.

Ce prevede acest proiect

Potrivit proiectului, pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite sau în condiţii speciale se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă, care constituie stagii de cotizare în condiţii normale şi anume patru luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă, faţă de trei luni cât se prevede în prezent. Prin aceste modificări se doreşte o rezolvare a problematicii actuale privind condiţiile grele, deosebite de muncă. Munca desfăşurată în astfel de condiţii impune şi obligă la un efort sporit şi un grad de pericol profesional suplimentar, au explicat iniţiatorii, aceştia menţionând salariaţii din Complexul Energetic Oltenia. Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare, prevăzute de lege. Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.