DE TREI ORI MAI MULTE ACCIDENTE PE PÂRTIILE DIN RÂUȘOR ȘI STRAJA ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR

Zeci de accidente s-au produs pe pârtiile din stațiunile montane Straja și Râușor, de la Revelion și până în prezent. Numărul turiștilor accidentați a crescut cu până la trei ori mai mult față de o săptămână obișnuită. Cele mai grave accidente au fost înregistrate în cazul celor care s-au dat cu sania în locuri mai puțin amenajate, după ce au consumat, unii dintre ei, și câteva pahare în plus cu băuturi alcoolice.

De la Revelion și până în prezent numărul cazurilor de accidente a fost de aproximativ 60 în Straja și Râușor, în Parâng nu au fost înregistrate accidente, pentru că nu a nins atât de mult, iar numărul turiștilor a fost mai scăzut. „Am avut destul de multe intervenții și în Straja și în Râușor. În această perioadă, foarte mulți turiști au urcat la munte, iar cele două stațiuni au fost pline, în Parâng nu au fost atât de mulți pentru că nu a nins la fel de mult ca în celelalte părți. Au fost și turiști care s-au cazat câteva zile, dar au fost foarte, foarte mulți care au urcat în stațiunile montane doar pentru o zi și, astfel, s-a creat un furnicar de oameni. Vorbim aici și de patru-cinci ori mai multe accidentări, de la Revelion și până în prezent, față de o săptămână normală, când avem în jur de 15 accidentări”, a declarat Ovidiu Bodean, șeful Serviciului Public Județean de Salvamont Hunedoara (foto medalion).

Aburii alcoolului i-au „orbit” pe unii turiști

Din păcate, mulți dintre cei accidentați în stațiunile montane au ajuns pe mâinile medicilor, cu entorse sau fracturi la mâini, picioare, chiar și coloană. Unii dintre ei, s-au accidentat pe pârtii, iar alții, după câteva păhărele, au ales să se dea cu sania ori cu bobul în locuri neamenajate, iar de aici și până la contactul direct cu un copac sau garduri nu a mai fost decât un pas. „Foarte multe accidente s-au produs în Straja și vorbim aici de contuzii și lovituri, dar și presupuse fracturi, pentru că nu știm niciodată dacă este sau nu vorba despre asta. Noi doar îi mobilizăm. Au existat și câteva accidente grave, cu fracturi destul de periculoase în cazul unor turiști care s-au dat cu sania, dar au fost astfel de cazuri și la schiori. Unii dintre cei care au ales sania pentru a se distra la zăpadă, s-au lovit de tot felul de obstacole pe care le-au întâlnit în locurile neamenajate pentru asta. Unii dintre cei accidentați au fost și mai euforici, așa, și s-au dat cu sania noaptea, după ce au consumat diferite băuturi alcoolice. Din păcate pentru ei, însă, distracția s-a încheiat la spital, deoarece s-au ales cu contuzii și fracturi destul de grave”, a adăugat Ovidiu Bodean.

Regulament de comportament pe zona schiabilă, în Straja

„În prezent, sunt undeva la peste 2.500 de turiști în Straja. La sfârșit de săptămână am avut undeva la 5.000 -6.000 de turiști. Ca de altfel și problemele au fost destul de multe și unele grave. Media de la Crăciun încoace, cam opt persoane pe zi. Ca și medie pe o lună de zile, suntem ca și anul trecut, dar în 2018, sezonul turistic a început la 1 decembrie, în schimb anul acesta, aceeași medie raportată la 31 de zile, dar ca și sezon a început din 22. Destul de multe cazuri. În general, din aceleași cauze, este vorba despre conduita turiștilor pe zona schiabilă. Noi avem o hotărâre de CL, urmează să fie validată de către Prefectură, un Regulament de conduită de și comportament pe zona schiabilă și după ce va veni acordul de la Prefectură atunci va trebui să îl implementăm, și nu este vorba despre amenzi, ci pur și simplu de a încerca o conștientizare mult mai mare a practicanților schiului de ceea ce se cheamă conduită și comportament pe zona schiabilă ca să nu se ajungă la accidente cum au fost în ultimele zile, destul de multe și majoritatea datorate ciocnirilor sau abordării traseelor de schi fără a avea competența fizică în a le aborda. Pur și simplu nu ști să schiezi, dar te bagi pe o pârtie de dificultate medie, într-un abrupt unde nu ai altă soluție ori să pui fundul jos ori să te oprești în alți schiori. Regulamentul este aprobat de către CL Lupeni și urmează să fie validat de către Prefectură, de către autoritatea statului în teritoriu la nivel de județ. Cred că, validarea nu durează mai mult de câteva zile și domnul primar va putea abilita câteva persoane în vederea aplicării acelei hotărâri. Era necesar un astfel de regulament și ne mândrim cu acest lucru. Cred că suntem printre puținele stațiuni din țară care am reușit să elaborăm un Regulament de comportament pe zona schiabilă, cu măsuri foarte clare. Este foarte bine conceput, similar marilor zone schiabile din Europa. Din 20 decembrie 2019 și până în această dimineață, au fost 71 de solicitări, peste 45 de evacuări cu echipajul SMURD, majoritatea evacuărilor cu echipajele specializate, SMURD sau Ambulanță, sunt urgențe medicale, ori fracturi, ori traumatisme, ori traumatisme craniene sau lombare, toate sunt grave”, a precizar George Resiga, șef Salvamont Lupeni.

Și în zilele următoare, zile de final de vacanta școlară, salvamontiștii hunedoreni vor fi prezenți în toate stațiunile montane din județ, mai ales că săptămâna aceasta sunt sute de copii în tabere în aceste zone.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.