„CUPA DRAGOBETELUI” LA SPORTUL MINȚII. PESTE 120 DE ȘAHIȘTI AU „LUPTAT” PENTRU PREMIUL CEL MARE

„Cupa Dragobetelui” la sportul minții. Peste 120 de șahiști au „luptat” pentru premiul cel mare

„Cupa Dragobetelui” la șah s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, la Școala Gimnazială nr. 6 și la Centrul „Șansa” din Vulcan. Competiția, care a ajuns la cea de-a 4-a ediție, a fost organizată de C.S.M. „Mihai Viteazu” Vulcan și de Consiliul Local al Municipiului Vulcan și a atras peste 120 de șahiști din Timișoara, Sânandrei, Arad, Pecica, Râmnicu Vâlcea, Reșița, Petroșani și Vulcan.

Șahiștii s-au confruntat la trei categorii de concurs șah clasic, respectiv Open General, Under 1600 ELO și U1200 ELO pe durata a șapte runde, 90 minute – timp de gândire/ jucător la prima categorie și 60 minute / jucător la celelalte două categorii. În ultima zi de concurs (duminică – 1 martie), a avut loc și un concurs de șah rapid (timp de gândire: 15 minute / jucător), destinat debutanților. Arbitrul competiției a fost experimentatul Partenie Mihai, din Timișoara. Având în vedere numărul mare de participanți, organizatorii au decis dublarea premiilor la secțiunile U1600 și U 1200, astfel încât, la terminarea concursului, au fost acordate premii separat, fetelor și băieților.

La finalul celor 7 runde, câștigătorii au fost:

Open General
Locul I: Gheorghe Scurhan (Petroșani)
Locul II: Alin Guliaș (Vulcan)
Locul III: Alexandru Balaban – Voia (Arad)
Locul IV: Daniel Cârjan (Rm. Vâlcea)
Locul I Veterani: Vasile Capriș (Vulcan)
Locul I Junioare: Diana Petculescu (Vulcan)
Locul I Juniori: Eduard Berechet (Vulcan)

U 1600 Băieți
Locul I: Raul Gircsis (Vulcan)
Locul II: Fabian Hălmăjan (Arad)
Locul III: Paul Stelian Păun (Sînandrei)

U 1600 Fete
Locul I: Flavia – Maria Sida (Timișoara)
Locul II: Monica – Georgiana Rădulescu (Sînandrei)
Locul III: Andreea – Monica Albescu (Petroșani)

U 1200 Băieți
Locul I: David Emanuel Rădoi (Petrosani)
Locul II: Ioan Valentin Luchin (Arad)
Locul III: Rareș Andrei Szedlacsek (Petroșani)

U 1200 Fete
Locul I: Ana – Maria Costea (Sînandrei)
Locul II: Andreea Elena Georgescu (Rm. Vâlcea)
Locul III: Carmen Antonia Șufan (Sînandrei).

Premiul special pentru un șahist ce nu a împlinit 5 ani

Un premiu special din partea organizatorilor (Locul I la categoria „sub 8 ani”) a fost primit de Rareș Apostu din Petroșani un copil ce promite foarte mult și care, deși nu a împlinit 5 ani, a reușit performanța de a se clasa pe locul 5 între băieții de la U 1200. S-au acordat cupe celor care au ocupat locul I, medalii și diplome. La categoriile de șah clasic, premiile au fost și în bani.

„Participarea la această ediție a fost un record și asta, pe de o parte, demonstrează faptul că organizarea celorlalte ediții a fost foarte bună, iar pe de altă parte, numărul mare al participanților oferă Secției de Șah de la Vulcan un loc onorabil pe harta competițională a Federației Române de Șah”, au aprecizat organizatorii acestui eveniment.

„Cupa Dragobetelui” la sportul minții. Peste 120 de șahiști au „luptat” pentru premiul cel mare„Cupa Dragobetelui” la sportul minții. Peste 120 de șahiști au „luptat” pentru premiul cel mare„Cupa Dragobetelui” la sportul minții. Peste 120 de șahiști au „luptat” pentru premiul cel mare

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.