Construcția șoselei de patru kilometri (DJ 709F) din Masivul Parâng a avansat conform graficului asumat de drumari, iar în aceste zile au loc lucrările pregătitoare turnării primului strat de asfalt, potrivit reprezentanților Consiliului Județean Hunedoara. La începutul lunii noiembrie, noua șosea de munte din județul Hunedoara va fi asfaltată.
Sectorul care este modernizat are o lungime de 3,725 km. Lățimea părții carosabile este de 4 m. În cadrul proiectului se vor realiza: 4.525 ml de rigole betonate, 23 de podețe, 2.211 ml de ziduri de sprijin din beton și ciment, 1.249 ml de ziduri de sprijin din gabioane, 2.562 ml de parapete de siguranță. „Proiectul de modernizare a DJ 709F spre masivul Parâng, pe tronsonul cuprins între km 6+600 -km 10+352 este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 (PNDL2), finanțare obținută de CJ Hunedoara, iar valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 20 de milioane de lei”, a informat Consiliul Județean Hunedoara.
Construcţia noii şosele din Masivul Parâng a fost plănuită de mai mult de şase ani şi a rămas între timp una dintre puţinele lucrări realizate în domeniul schiabil din Valea Jiului, deşi investiţiile publice în turism sunt considerate o alternativă la industria minieră, pentru dezvoltarea economică a regiunii. Cea mai recentă dintre ele a fost construirea în 2014 a unui telescaun care urcă pe o distanţă de doi kilometri de-a lungul pârtiilor de schi. În schimb, lucrările la noua telegondolă şi la un alt telescaun plănuit de mai mulţi ani au stagnat.
FOTO: CJ Hunedoara
Leave a Reply