Barajul Lacului Cinciş, considerat un baraj de importanţă deosebită, a fost construit în numai 14 luni, în perioada 1962 – 1963, şi inaugurat în 1964.
Structura sa este din beton, având grosimea la bază de 14 metri şi la coronament de 4,5 metri şi un volum total de 43,5 milioane de metri cubi. Are forma unui arc care leagă doi versanţi, o lungime de 221 de metri şi o înăţime de 48 de metri, ridicându-se la circa 300 de metri deasupra nivelului mării. În baraj, s-a înglobat o conductă metalică cu Ø=800 mm, pentru a servi ca golire de fund. Barajul a mai fost prevăzut cu o priză de apă pentru alimentarea Combinatului Siderurgic Hunedoara. La construcţia sa au fost efectuate săpături – 36.250 m³; betoane 62.000 m³. Iar pentru prepararea betonului, din lipsa nisipului în amplasament, s-a folosit nisip de concasaj produs la faţa locului.
Construcţia barajului Cinciş a dus la dispariţia a cinci sate din Ţinutul Pădurenilor, aflate pe valea râului Cerna. Localnicii au fost strămutaţi, iar peste 100 de case, împreună cu bisericile, şcolile şi cimitirele din vechile aşezări au ajuns sub ape. Dramele localnicilor au fost ascunse de autorităţile comuniste care se mândreau cu proiectul de anvergură al barajului. „Nu demult a început construcţia barajului Teliuc – Hunedoara, care va alimenta Combinatul siderurgic Hunedoara cu debitul de apă necesară răcirii, Printr-o muncă însufleţită a lucrătorilor de aici s-a reuşit ca o mare parte a lucrărilor să fie terminate sau aproape pe sfârşite. Astfel, săpăturile, deraierea apelor, betonarea barajului s-a făcut sută la sută, iar aducţiunea 70 la sută. Într-un stadiu avansat se află şi lucrările de betonare a golurilor. Muncitorii de aici lucrează cu entuziasm pentru a întîmpină ziua de 23 August cu cele mai bune rezultate în producţie”, arăta ziarul local Drumul Socialismului, într-o ediţie din august 1962, când lucrările la baraj erau în toi.
Despre modul în care oamenii au muncit la construcţia barajului din vecinătatea Hunedoarei, informa aceeaşi publicaţie, într-un reportaj din 15 iulie 1962, cu titlul „Barajul”.
„Azi- noapte s-a puşcat. Nicolae Barbu, comandantul „artileriştilor paşnici artificieri, a mai trezit a încă o dată — a câta oară? – puterea zăgăzuită în dinamită. Pe firul Cernei, în sus şi în jos, dealurile şi-au azvîrlit unul altuia ecourile tot. mai înfundate pînă ele au amorţit cu totul, undeva departe. Pe tabelul, statistic, la rubrica „Excavaţii“, o mână a modificat azi dimineaţă cifra totală: 15.057 m.c. La barajul de la Teliuc este uşor de detectat o poezie a numerelor mari. La terminare, prin el se vor scurge în fiecare secundă 4 m.c. de apă către furnalele Hunedoarei, 250.000 de metri cubi pe zi.
Estacada este doar o construcţie auxiliară barajului, o „construcţie pentru construcţii“. E, dacă vreţi, schela sa. Ei bine, pentru această platformă, care în cele din urmă va fi demontată, s-au cheltuit 1.000 de metri cubi de lemn şi 13.000 de kilograme de fier. Peste 6 – 7 luni, trupul barajului va avea 58.000 de metri cubi. 58.000 de metri cubi de beton, gigantică şi eternă strângere de mână a două dealuri — se vor curba în calea apelor şi murmurul valurilor izbind piatra, va fi un cântec neîntrerupt in cinstea oamenilor care l-au creat, în cinstea eroismului cotidian al constructorilor. Talpa fundaţiei se află la cota 252. Corpul barajului propriu-zis începe cu 6 metri mai sus. La sfârşit, barajul va avea 48 de metri. Astăzi, cel mai înalt punct de pe şantier, dacă nu socotim silozurile de beton amplasate pe unul din dealuri, este macaraua turn Z.B. Cabina ei se află la cota 285. Aici, la doi paşi de nori, sub scamele lor legănate şi în bătaia vântului, am luat un interviu macaragiului Ioan Fekete. „Ţi-e drag barajul?” „- Cum să nu-ţi fie drag un lucru pe care-l faci cu mâinile tale? ÎI văd ziua, îl văd noaptea şi el creşte, creşte într-una. Noaptea betonăm. Stafia frigorifică a fost adusă şi ea de la Sadu. Şi estacada în mare parte. Staţia a venit de curând, încă nu este bine pusă la punct şi de asta betonăm noaptea, când temperatura e mai scăzută. Ziua excavăm. Lucrăm în trei schimburi, ziua şi noaptea”, informa ziarul local Drumul Socialismului. La acea vreme, circa 1.500 de oameni au lucrat la noua amenajare hidrografică. Tot atunci a fost cosntruită şi şoseaua Hunedoara – Cinciş.
În anii următori, barajul din beton şi lacul de acumulare au devenit atracţii turistice pentru români. Localnicii s-au împăcat în cele din urmă cu regretele aşezărilor înghiţite de ape. Mulţi dintre ei se mândresc că în apropierea satului lor se află barajul, deşi în ultimii ani malurile lui au devenit mai puţin accesibile, fiind înconjurat de tot mai multe vile, pensiuni şi terenuri private. În deceniile următoare înfiinţării sale, Cincişul a devenit unul dintre cele mai populare locuri de agrement din judeţul Hunedoara. Din păcate, şi unul dintre cele mai murdare. Malurile şi apele lacului sunt împânzite cu deşeurile lăsate de localnici, turişti şi pescari.
comentarii