Unul dintre sporturile cu tradiţie din Petroşani, rugby-ul mai exact, dă semne clare de revenire.
Evoluând în Divizia Naţională de Seniori (DNS), cel de-al doilea eşalon valoric al sportului cu balonul oval din ţara noastră, Ştiinţa Petroşani şi-a spulberat adversarele.
Victorii pe linie
În turul sezonului regulat al DNS la rugby, elevii antrenorilor Adrian Costache şi Emil Drumea au obţinut şapte victorii din tot atâtea posibile, fiind lider detaşat. Trupa din Vale a început sezonul acasă, cu un joc cu CSM Galaţi, revelaţia competiţiei, care avea să termine turul pe poziţia secundă, la şapte puncte în urma petroşănenilor, şi au câştigat cu 57-15. Apoi, în runda a doua a doua, a venit marele derby, pe terenul deţinătoarei titlului, CS Năvodari, unde Ştiinţa a câştigat cu 27-20, fiind cel mai strâns scor înregistrat de rugbyştii din Petroşani, echipa din Năvodari terminând turul doar pe locul al treilea. Au venit, după aceea, victorii pe linie, cu 39-11 la CSUAV Arad, 48-12, acasă, cu RC Bârlad, a patra clasată, şi un categoric scor de 73-3 din deplasarea de la Griviţa Bucureşti. Urma, apoi, meciul din etapa a şasea, penultima, din deplasare, cu Bucovonia Suceava, pe care, dacă îl câştigau, cei de la Ştiinţa erau campioni de toamnă cu o etapă înaintea de finallul turului. Petroşănenii au tratat jocul cu maximă seriozitate şi au mai reuşit o victorie la 70 de puncte diferenţă, câştigând în Bucovina cu 75-5. De altfel, petroşănenii, care au 34 de puncte din 35 posibile, deţin mai toate recordurile din tur, având cel mai bun atac, cu 363 de puncte, dar şi cea mai solidă apărare, adversarii reuşind să înscrie împotriva lor doar 88 de puncte, singurul record care nu aparţine, încă, Ştiinţei, fiind scorul maxim la o victorie, acesta aparţinând celor de la Bârlad, care au câştigat, cu 80-7, deplasarea de la Gura Humorului. De altfel, cei de la RC Gura Humorului, „lanterna roşie” a competiţiei, au fost ultimii adversari ai petroşănenilor în turul sezonului regulat, Ştiinţa câştigând cu 44-22.
Nu stau rău nici la rugby în 7
După tur se poate spune că, în proporţie covârşitoare, sunt cunoscute echipele ce vor evolua în play-off, respectiv primele patru, Bârladul, care ocupă ultima poziţie de acces în faza superioară, având cu 12 puncte mai mult decât Griviţa, a cincea clasată. În play- off se vor întâlni locurile 1 cu 4 şi 2 cu 3, iar în play-out 5 cu 8 şi 6 cu 7, gazde fiind echipele mai bine clasate, iar jocurile pentru stabilirea ierarhiei finale se vor disputa pe terenuri neutre, aceste mecxiuri urmând a se disputa după 23 mai, dată în care este programat a se încheia sezonul regulat. Returul se va relua pe 4 aprile, când Ştiinţa va juca în deplasare, la Galaţi, iar prima apariţie de anul viitor în faţa propriilor suporteri în DNS va fi o săptămânî mai târyiu, când la Petroşani va veni echipa din Năvodari. Dar până atunci însă se vor disputa şi ultimele două turnee de rugby în 7, unde echipa din Petroşani este campioană naţională. Primul dintre acestea va fi la Petroşani, pe 14 martie, iar ultimul la Galaţi, o săptămână mai târziu. În cele trei turnee disputate anterior, Ştiinţa Petroşani a câştigat unul, la fel ca şi Universitatea Cluj şi RC Bârlad, şi are şanse reale de a-şi apăra titlul. Revenind la DNS, trebuie spus că în acest sezon la Petroşani nu mai sunt problemele financiare ca în anii trecuţi, când Ştiinţa câştigase, în trei rânduri campionatul, însă nu promova, deşi îşi obţinuse dreptul pe teren, tocmai din aceste motive, iar din toamna anului viitor sunt toate şansele să revedem trupa – fanion a Văii Jiului în Superliga de rugby, primul eşalon valoric al sportului cu balonul oval din ţara noastră.
Palmares bogat
Reamintim că, în palmaresul său, Ştiinţa are trei Cupe ale României şi tot atâtea medalii de bronz în prima divizie, dar şi că, de-a lungul timpului, la Petroşani au evoluat o sumedenie de internaţionali români, precum Constantin Dinu, Mircea Ortelecan, Ioan Bucos, Enciu Stoica sau Ioan Bucan, dar şi mulţi alţii, o parte dintre aceştia evoluând inclusiv la Cupa Mondială sau în Campionatul European, competiţie pe care „stejarii” au câştigat-o de zece ori, sau au pus umărul la victorii memorabile în meciuri-test împotriva Franţei, Scoţiei, Ţării Galilor sau Italiei, nume mari în rugbyul internaţional. Ar mai fi de remarcat şi faptul că Ştiinţa Petroşani nu a fost singura echipă din judeţul Hunedoara carea a jucat pe prima scenă a sportului cu balonul oval din România, acolo mai evoluând o altă trupă din Valea Jiului, Minerul Lupeni, dar şi că rugby la nivel de juniori se mai făcea şi la CFR Simeria.
Foto: Facebook Ştiinţa Petroşani Rugby
EXTRA 1
Știința Petroșani
Antrenori: Adrian Costache și Emil Drumea
Lotul de jucători (în ordinea apariţiei în meciurile din tur)
- Ionuț Baraulea
- Daniel Ivan
- Vlad Popa
- Iulian Buturugă
- Iulian Negoescu
- Ionuț Tudor
- Ionuț Donici
- Constantin Ivanciu
- Cristian Zamfir
- Robert Dascălu
- Florin Tandea
- Florin Coge
- Marian Nastasiei
- Marius Chiriac
- Adrian Mihalachi
- Ionuț Virag
- Andrei Florescu
- Cosmin Olteanu
- Constantin Barbu
- Cristian Vîlceanu
- Alexandru Lupu
- Cristian Curta
- Alin Ghiarasim
- George Borș
- Andrei Ilie
- Alin Davidoaea
- Ciprian Căplescu
- Marius Tunaru
- Dragoș Jerebie
- Sami Al Chdid
EXTRA 2
Programul returului
Etapa 8 (4 aprilie 2020)
CSM Galați – Știința Petroșani (15-57)
CSUAV Arad – CS Năvodari (6-71)
RC Gura Humorului – Grivița București (7-33)
Bucovina Suceava – RC Bârlad (15-52)
Etapa 9 (11 aprilie 2020)
Știința Petroșani – CS Năvodari (27-20)
RC Gura Humorului – CSUAV Arad (5-15)
Grivița București – Bucovina Suceava (17-20)
RC Bârlad – CSM Galați (9-11)
Etapa 10 (26 aprilie 2020)
CSUAV Arad – Știința Petroșani (11-39)
Bucovina Suceava – RC Gura Humorului (13-13)
CS Năvodari – RC Bârlad (10-3)
CSM Galați – Grivița București (21-13)
Etapa 11 (2 mai 2020)
RC Bârlad – Știința Petroșani (12-48)
RC Gura Humorului – CSM Galați (14-57)
Bucovina Suceava – CSUAV Arad (6-12)
Grivița București – CS Năvodari (10-38)
Etapa 12 (10 mai 2020)
Știința Petroșani – Grivița București (73-3)
CS Năvodari – RC Gura Humorului (41-8)
CSM Galați – Bucovina Suceava (25-0)
CSUAV Arad – RC Bârlad (0-91)
Etapa (17 mai 2020)
Știința Petroșani – Bucovina Suceava (75-5)
RC Bârlad – RC Gura Humorului (80-7)
CSUAV Arad – Grivița București (14-22)
CS Năvodari – CSM Galați (8-22)
Etapa 14 (23 mai 2020)
RC Gura Humorului – Știința Petroșani (22-44)
Bucovina Suceava – CS Năvodari (3-60)
CSM Galați – CSUAV Galați (10-26)
Grivița București – RC Bârlad (17-60)
EXTRA 3
Clasamentul turului
1 | Știinta Petrosani | 7 | 7 | 0 | 0 | 363 | 88 | +275 | 28 | 6 | 34 |
2 | CSM Galați | 7 | 6 | 0 | 1 | 177 | 111 | +66 | 24 | 3 | 27 |
3 | CS Năvodari | 7 | 5 | 0 | 2 | 248 | 79 | +169 | 20 | 5 | 25 |
4 | RC Bârlad | 7 | 4 | 0 | 3 | 307 | 108 | +199 | 16 | 6 | 22 |
5 | Grivița Buc. | 7 | 2 | 0 | 5 | 115 | 233 | -118 | 8 | 2 | 10 |
6 | CSUAV Arad | 7 | 2 | 0 | 5 | 68 | 260 | -192 | 8 | 0 | 8 |
7 | Bucovina Suc. | 7 | 1 | 1 | 5 | 62 | 254 | -192 | 6 | 1 | 7 |
8 | RC G. Humor. | 7 | 0 | 1 | 6 | 76 | 283 | -207 | 2 | 0 | 2 |
Leave a Reply