CS HUNEDOARA, ÎNVINSĂ PE TERENUL UNEI ECHIPE AFLATĂ LA RETROGRADARE

La finele săptămânii trecute s-au desfășurat meciurile contând pentru etapa a opta din Liga 3 de fotbal.

Dacă LPS Cetate întâlnea, acasă, liderul seriei Universitatea Craiova (22 de puncte), având puține șanse să spere la ceva, oltenii câștigând, în cele din urmă, cu 1-0, trimițând, astfel, echipa din Deva, pe care o așteaptă o deplasare dificilă, la Horezu, pe locul 14, retrogradabil, cu 8 puncte, CS Hunedoara părea să aibă o misiune mult mai facilă.

Au dominat, dar atât

Hunedorenii, chiar dacă evoluau în deplasare, erau priviți ca favoriți în jocul cu ACS Poli Timișoara. o echipă de copiii, se poate spune, care este umbra formației ce evolua, în urmă cu două sezoane, în prima divizie, iar acum se zbate la retrogradare în Liga 3, fiind, înaintea meciului cu trupa de pe malurile Cernei, pe penultimul loc, 15, cu doar 4 patru puncte. Prima repriză a fost săracă în ocazii de poartă, oaspeţii dominând haotic dar fără să înscrie. Singura mare ocazie a fost consemnată în minutul 32, când, în urma unei lovituri libere de la 25 metri lateral dreapta, centrarea lui Burlacu a fost reluată cu capul din 10 metri de D. Creciunesc, iar mingea a nimerit transversala porții apărată de Mosoarcă. La cabine s-a intrat, așadar, cu 0-0, dar înainte de pauză, Daminescu, vârful gazdelor, a suferit o accidentare urâtă, în urma unei căderi nefericite, acesta mai fiind singurul lucru mai important de npotat din primul mitan, pe lângă cele patru cartonașe galbene, fiecare combatantă primind câte două.

Gazdele au întors rezultatul

Partea secundă a avut același scenariu, cu dominare clară a Hunedoarei, și, în mod logic, a venit și deschiderea scorului de către echipa vizitatoare. Acest lucru s-a petrecut în minutul 70, când  la o centrare de pe flancul drept a lui Vasinc, noul intrat Erwin Bloj a înscris cu capul din 8 metri, în stânga portarului Timișoarei. Hunedoara părea să controleze jocul și să se îndrepte spre o victorie care nu ar fi surprins pe nimeni, însă la o fază banală, în minutul 77, ACS Poli reușește, contrar cursului jocului, să egaleze. Atunci, în urma unei lovituri libere chiar de la centrul terenului, din lateral stânga, Chiriac a aruncat mingea la marginea careului de 16 metri şi Oprea, venit lansat a înscris cu un şut la colţul lung, în dreapta portarului Dumitrescu, aproape de vinclu. Oaspeții par descumpăniți, iar timișorenii nu ratează această situație, și reușesc, în minutul 86, să preia conducerea. Pe un contraatac pe partea dreaptă, Ochea intră în careul hunedorenilor  şi este faultat de portarul Dumitrescu, acesta văzând cartonaşul galben pentru intervenție, iar penalty-ul corect acordat a fost transformat cu siguranță de Velcotă.

Timișoara a rezistat și în inferioritate numerică

După golul primit, Hunedoara revine în atac, și părea că va reuși măcar egalarea, mai ales că Velcotă, în minutul 88, a fost eliminat pentru primirea celui de-al doilea cartonaș galben.  S-au acordat 5 minute de prelungire, gazdele mai primesc două cartonașe galbene pentru trageri de timp, dar pe tabelă nu s-a schimbat nimic, iar ACS Poli câștigă cu 2-1, rezultat care l-a lăsat fără prea multe comentarii pe Raul Spătaru, antrenorul principal al Hunedoarei. “Am avut meciul în mână, am dominat clar şi ne-am bătut singuri, aţi văzut şi dumneavoastră. Nu o bagi în poartă, fotbalul te pedepseşte. Nu mai am cuvinte”, a spus acesta după meci, citat de SportTim. Pe de altă parte, timișorenii, care rămân tot pe penultimul loc, dar cu 7 puncte (unul mai puțin decât Deva, n. red), erau entuziamați de succesul nesperat în fața celor de la CS Hunedoara.  ”Suntem fericiți cu toții! Față de meciul trecut, nu am mai avut aceeași posesie, aceeași claritate în joc. Am început timorați, le-am dat încredere adversarilor, și atunci normal că au venit un pic peste noi și le-am oferit oportunități de a marca. Dar copiii merită foarte multe felicitări, este meritul lor, au luptat până la capăt, s-au închis, au întors scorul de la 0-1 și au rezistat în zece oameni aproape 10 minute. E important să admitem că am avut și șansă, dar mai importantă este dăruirea pe care au arătat-o. Am trăit jocul alături de echipă, ne-am dorit mult victoria, și am fost mai agitat decât poate ar fi trebuit să fiu, dar în situația în care suntem acum nu poți să fii calm, de nepătruns”, a declarat, conform sursei mai sus menționate, Silviu Bălace, antrenorul principal al celor de la ACS Poli Timișoara.

Urmează meciul de acasă cu Cermeiul

 

În urma acestui eșec neașteptat, și Hunedoara coboară în zona mișcătoare a clasamentului, fiind pe locul 11, primul neretrogradabil, cu 9 puncte, la egalitate cu Șoimii Lipova, dar arădenii au golaveraj mai bun, după victoria, cu 2-1, din deplasarea de la conjudețeana Progresul Pecica (locul 5, cu 14 puncte). CS Hunedoara va evolua, etapa viitoare, acasă, cu Gloria Cermei, singura echipă care a reușit, în acest sezon, să facă puncte cu liderul clasamentului, Universitatea Craiova, chiar pe terenul acestuia. Echipa din Cermei este cu un loc sub Hunedoara, cu 8 puncte, ca și Deva și Național Sebiș (care a pierdut, cu 3-1, deplasarea de la CSC Dumbrăvița, locul 6, cu 13 puncte), în urma egalului de acasă, scor 1-1, cu Flacăra Horezu (locul 4, cu 14 puncte), viitoarea adversară a celor de la Deva. Pe ultimul loc rămâne, cu un singur punct, Gilortul Târgu Cărbunești (care a pierdut cu 3-0, la a treia clasată, cu 14 puncte, Fortuna Becicherec), tot în partea inferioară a clasamentului, pe locul 9, cu 10 puncte, fiind ACSO Filiași (înfrângere cu 2-0 la a doua clasată, Crișul Chișineu, care are 14 puncte, n. red.), în runda a opta mai disputându-se și meciul dintre CSC Ghiroda (locul 7, cu 12 puncte)  și Viitorul Dăești (locul 8, tot cu 12 puncte, dar golaveraj inferior), încheiat cu scorul de 2-4. Etapa a IX-a debutează vineri, 18 octombrie, cu meciul ACSO Filiași – Fortuna Becicherec, iar celelate jocuri, respectiv Viitorul Dăești – ACS Poli Timișoara, Național Sebiș – CSC Ghiroda, Șoimii Lipova – CSC Dumbrăvița, Gilortul Târgu Cărbunești – Progresul Pecica și Universitatea Craiova  – Crișul Chișineu, ca și întâlnirile Flacăra Horezu – LPS Cetate Deva și CS Hunedoara – Gloria Cermei, se vor disputa sâmbătă, ora de începere a tuturor fiind 15.00.

EXTRA

ACS Poli Timișoara – CS Hunedoara 2-1 (0-0)

Stadion: “Electrica” Timișoara

Spectatori: 150

Au marcat: Oprea (min. 77),  Velcotă (min. 86 – penalty) /  Bloj (min. 70)

Timișoara: Mosoarcă – Dincă, Oprea, Chiriac, Sporin (cpt.) – Dorobanțu, Buga (min. 60, Popa), Ochea, Iseini (min. 78, Sevici) – Velcotă, Daminescu (min. 46, Românu). Rezerve: Popeţ – Iovanovici, Mitre, Dobrincu. Antrenori: Silviu Bălace (principal), Răzvan Ionilă (secund).

Hunedoara: Dumitrescu – Ionică, Kovacs, Radicof, C. Creciunesc – Iacob, D. Creciunesc, Cristian (cpt., min. 75, Licu), Scarlat (min. 58, Marinca) – Burlacu (min. 67, Bloj), Vasinc. Rezerve: Raţ – Bobină, Ciucurescu, Trășcan.

Cartonașe galbene: Dincă (min. 26), Velcotă (min. 30 și 88), Sporin (min. 90+1), Mosoarcă (min. 90+4) / Cristian (min. 29), C. Creciunesc (min. 33), Dumitrescu (min. 86).

Cartonașe roșii: Velcotă (min. 88)

Arbitri: Alexandru Suvar – Marius Duţă şi Răzvan Drăgan (toţi trei din Sibiu).

Observatori: Mihai Jivan (Arad) pentru arbitri și Adrian Copăceanu (Reşiţa) pentru joc.

Sursa foto: www.sporttim.ro

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.