România… fotbalistică a încheiat campania de calificare la Europeanul 2020, pe care are onoarea să-l găzduiască parțial, ca Malta! Adică 0-7! E drept, în două meciuri – cu Suedia și cu Spania. Dar tot 0-7 e! Cam… zero în fotbal. Ca Malta (doar la fotbal!). Atâta doar că ne îmbătam cu iluzii după ce învingeam Malta și Feroe, nebăgând la cap că tot cam pe acolo e și echipa noastră. Dacă ne amintim bine, din competiția aia exotică, Liga Națiunilor, care acum pare a fi o altă șansă, ultima, a echipei României – un fel de a spune, pentru că formațiile aliniate în ultimele trei meciuri, cu Norvegia, Suedia și Spania, numai… echipe nu pot fi considerate, ci adunături la disperare – nu am ieșit din Balcanii noștri tutelari! Care ne-au înghițit din nou, după vreo 20 de ani de evadare din fotbalul cenușiu. Apropo de adunături. Adus selecționer și debutând cu un egal în Danemarca, Cosmin Contra părea a fi salvatorul de după etapa de tristă amintire Daum. Ba chiar am salutat schimbarea de atitudine, de mentalitate și mobilizare la joc a ceea ce speram a fi o nouă generație de selecționabili. Intram cu speranțe în invenția UEFA, Liga Națiunilor. Care, la încheiere, a atestat că doar atâta poate visata nouă selecționată. Nivelul fotbalului românesc, numai până la Serbia! Dincolo, gata! Aerul e prea tare pentru românii… fotbalistici!
Grupa preliminară încheiată de selecționata României pe… burtă, nici măcar în genunchi, a confirmat: contăm doar cu Malta și Feroe! Sigur, vina nu aparține exclusiv selecţionerului Contra! Dar și el are contribuția lui la eșec. Anume – neînțelegerea că o echipă trebuie învățată să fie echipă! Iar pentru asta este nevoie de construirea unui grup funcțional, unui motor, de minimum patru-cinci jucători, eventual fotbaliști, cât se poate de stabil, cu calități individuale specifice îsușirii unei idei de joc și formării unor relații de joc, până la mecanisme perfect puse la punct, care să asigure o funcţionare de ceasornic, în orice moment al convocărilor! În jurul căruia să graviteze restul de până la 11 jucători, și aceia capabili să înțeleagă funcționarea blocului motor. Or, fugindu-i pământul de sub tălpi, încă din butoiul cu pulbere al Balcanilor, Contra a adus la fiecare meci selecţionaţi noi, uneori exotici, de care se auzea că ar fi români, și jucau prin ligi minore, ceea ce disperare se cheamă! Ba mai mult, a fost compromisă și selecționata mică, sub 21 de ani, pe care unii încă o consideră eroina fotbalului românesc, deși nu e chiar așa! Pentru că ne-am îmbătat cu victoriile asupra Angliei și Croației, neluând în seamă ca erau în refacere, apoi i-am învățat pe cei mici ce înseamnă blatul, în meciul cu Franța, după care am așteptat să învingă Germania. Și chiar am avut o repriză de speranțe. Chiar și așa, cu exagerări jurnalistice, izvorâte și alea din prea îndelungate așteptări și speranțe de mai bine, selecționerul Contra putea și trebuia să cheme la lotul mare minimum opt jucători. Din care să construiască el un grup funcțional stabil, propriu, în jurul căruia să aducă alți pasibili de a fi integrați într-o echipă care să fie învățată să joace fotbal. Ca Norvegia, ca Suedia, ca Spania…
Dar, nu! Încă de la meciul cu Germania, crainicii și jurnaliștii – culmea nerușinării și lipsei de profesionalism! – căutau cumpărători pentru tinerii remarcați; patronii de cluburi mustăceau fericiți cu gândul la banii aduși din vânzări ieftine; Gică Hagi, crescătorul lor și al fiului său, a fost cel mai grăbit și a și recunoscut că fără să vândă nu poate ține Viitorul! Iar pe Cosmin Contra nu l-am auzit cerând și programând turnee de pregătire, iarna, vara, în afara sezoanelor competiționale. În care să plece cu 30 de jucători prin lume, prin țările calde și să-i învețe jocul, să formeze nucleul de siguranță al unei echipe. Cum se făcea altă dată… Desigur, ni se va replica: nimeni nu mai are răbdare să construiască echipe! Dar Norvegia cum poate, fără valori de tip Pușcaș ori Ianis?! Rolul selecționerului s-a redus la atât: selecția celor mai în formă jucători disponibili. Fapt ce înseamnă încercări prea puțin profesionale, mai mult din disperare, criză de idei și soluții, concomitent cu demonetizarea și a brumei de valoare a unora dintre cei plimbați pe la meciuri oficiale, pe orbecăială, nu ca rezultat al unei idei de joc potrivită calităților fizice și intelectuale ale susceptibililor de a fi selecționați. Treabă la care a lipsit și sprijinul corpului tehnic al FRF!
În fond, cum poate fi fotbalul românesc mai bun decât România-mamă?!
Leave a Reply