CRONICA SENTIMENTALĂ. DOAMNE, CE FOTBALIȘTI AVEAM ODATĂ! (6)

    C.M. MEXIC 1970 + 30 DE ANI DE FOTBAL ROMÂNESC ÎN LUME!
 La stadionul “Monumental Azteca” din Guadalajara a fost prima descătuşare, prima ieşire, de fapt intrare, revenire în Lume a primei generaţii de excepţie, de după Război, a fotbalului românesc! Generaţia celor 6 D: Dembrovschi, Domide, Dumitrache, Dumitru, Dinu, Dobrin, echipa căpitanului de pe Wembley – Mircea Lucescu, dar şi a lui Radu Nunweiller, jucătorul fără de care profesorul Angelo Niculescu nu putea alcătui “11”- le tricolor…(Dar putea fără Dobrin! Cel care egalase în meciul de calificare, cu Grecia, după nenorocitul gol al lui Domazos. Echipă pe care contemporanii Corvinului “de aur” au văzut-o şi pe viu, atunci când Lucescu, selecţioner, iniţiase turneul de lobby, s-ar zice azi, pentru noua Naţională ce o clădea el, cu corvinştii lui dragi; meci simpatic, în care, în partea a doua, la un moment dat, Dobrin se făcea că-l angajează în adâncime pe Radu Nunweiller, dar trimite balonul pe partea dreaptă, în diagonală, şi-i strigă lui Radu: “Alo, domnu’, unde vă grăbiţi?”)…
  Picată în “groapa cu lei”, alături de Anglia, campioana mondială în exerciţiu, Brazilia lui Pele, şi Cehoslovacia, vicecampioană europeană “la zi”, echipei României nu i s-a acordat nicio şansă! Ba mai mult, i se prevesteau înfrângeri la golaveraje de… handbal! Dar, nu! Anglia s-a chinuit pentru 1-0, Braziliei i-am dat două goluri (Dumitrache şi Dembrovschi), iar Dumitru, răsfăţatul lotului, i-a pus piedică marelui, unicului Pele, şi am bătut Cehoslovacia cu 2-1 ( goluri: Neagu şi Dumitrache). Cei care vorbeau de scoruri de 8-0 sau 10-0 s-au spălat pe mâini, acuzându-l pe antrenor că nu l-a folosit nici un minut pe marele nostru Pele, Gicu Dobrin, acuzaţie cu care profesorul Angelo Niculescu va muri.
  Dar tabloidizarea presei se insinua de pe atunci, poza lui Răducanu cu Pele devenind mai importantă decât repetarea arbitrară a unei lovituri prin care Pele ne-a marcat golul victoriei!…
 Guadalajara 1970 a fost, evident, împreună cu etapa premergătoare, de calificare la CM, momentul de vârf  în care fotbalul românesc evadase din… Balcani, unde se scălda în ape mici, călduțe și fără culoare… De-atunci, vreo 30 de ani, echipe românești de club,  selecționate naționale de seniori, juniori, studențești erau mereu prezente și tot mai vizibile în marile competiții europene și mondiale. Universitatea Craiova- pe când se supranumea Craiova Maxima, a lui Balaci și Cămătaru, prima echipă românească ajunsă într-o semifinală europeană, după ce trecuse de  Fiorentina, Boredeaux, Kaiserslautern, și eliminată fără înfrângere, după două egaluri cu  Benfica Lisabona, dar 1-1 la Craiova… Dinamo – lui Dinu și Lucescu, apoi al lui Lucescu și hunedorenilor mei, Andone, Rednic, Klein și Mateuț, Steaua- lui Boloni și Pițurcă, UTA -lui Broșovszki și Fl. Dumitrescu s-au ridicat în competițiile continentale până în sferturi, semifinale și chiar o finală de CCE câștigată de Steaua. Iar Naționala lui Lucescu pe locul 7 în Europa- 1984! Apoi,  la Campionatele Mondiale din Italia 1990, SUA 1994 și Franța 1998 selecționatele României au început să conteze, să devină echipe cu miză și apreciate… Deși calificate  la turneele finale EURO  1996, 2000, 2008 și 2016 respectivele selecționate ale României nu au contat, fiind eliminate din grupe, cu excepția din 2000 când a ajuns în sferturi de finală. De-atunci, de fapt din 1998-Mondialul francez, până azi, chiar în preliminariile Europeanului actual și amânat, România se scaldă din nou doar în apele Sudului, prin Balcanii noștri strămoșești, purtând ca o povară un complex ex-iugoslav… De am ajuns să nu batem nici selecționate nou-inventate în spațiul respectiv- Muntenegru, Serbia… Mai lipsea Kosovo…
 30 de ani în care s-au ridicat, afirmat și remarcat promoții de fotbaliști români de certă valoare europeană, transferați și ajunși la o  cotă valorică însemnată la cluburi puternice, ca titulari, ba chiar lideri de echipe. Evident, conform popularității asigurate de o presă cam veselă, s-a creat chiar o… catedrală a preamăririi lui Gică Hagi, iar pentru… ateiști a fost declarat rege! Sigur, Hagi își are meritele lui, incontestabile, dar insistența de a reduce… generația de aur la Hagi, uitându-se  că, poate, chiar colegul și cumnatul său Gică Popescu are un palmares mai bogat, inclusiv onoarea de a fi fost căpitan al Barcelonei, cu care a câștigat Coppa del Rey, Supercupa Spaniei și  Cupa Cupelor  în sezonul 1996-97… După cum aproape se uită complet că fotbalistul român cu cel mai bogat palmares internațional este Cristian Chivu… Campion în Olanda cu Ajax și căpitan la 20 de ani al marii echipe; campion  al Italiei, Cupa Italiei și Ligii Campionilor cu Inter Milano. Ca Florin Răducioiu, în 1994, cu AC Milan… Asta, referindu-ne la vârfuri…
  Într-o perioadă în care în țară aproape fiecare club cât de cât vizibil lansa  fotbaliști de certă valoare. Unii, precum Gigi Mulțescu, continuatorul la un nivel mai înalt al clasei lui Petre Libardi, de la Jiul Petroșani, nu prea avea loc în naționalele vremii din cauza celor… șase D, pomeniți mai înainte. Totuși, Mulțescu avea să se evidențieze la Mondialul Studențesc Monte Carlo- 1974, câștigat de selecționata română, unde colorata presă pariziană l-a supranumit Teroarea din Carpați! ( Cu puțini ani înainte aceeași presă a metaforelor în fotbal îl declara pe Ion  Pârcălab, legitimat la Olimpique Nimes, Săgeata Carpaților!). Dar ce fotbaliști mai avea și Jiul?! Bubu Achim, un talent de rafinament… dobrinesc, care a învins o dată de unul singur pe Steaua, antrenată atunci de Titi Ardeleanu, la care juca și fostul vârf  de la Mineru Lupeni, Piu Creiniceanu, autorul golului stelist… Mulțescu, împreună cu Bella Rozsnyai, au fost convocați în cuplu la Națională, după un răsunător succes al Jiului la UTA, 5-1, realizat de cei doi. Că-i venea să urle lui Mihai Stoichiță pentru că el nu fusese convocat atunci… Când Jiul câștiga Cupa României, în 1974, cu o echipă de fotbaliști unu și unu: Gabriel Ion – Ion Nițu, Gogu Tonca, Andrei Stocker, Adrian Dodu – Alexandru Nagy, Petre Libardi – Arpad Szucs, Gheorghe Mulțescu, Adalbert Rozsnyai, Mihai Stoichiță. După risipirea acestei prime echipe a Jiului care a avut ca argumente tehnica și valoarea, nu doar dârzenia, au… urcat pe Jiu în amonte, de la Craiova,  Bădin, Ciupitu, Niculescu, Marcu, apoi dinamoviștii Cavai, Deleanu, Augustin, Dumitrache, Bucurescu.
  Și nu pot încheia, fără a  reaminti că Hunedoara  a dat primul campion republican… corvinist, pe Remus Vlad, dar cu FC Argeș, unde era căpitanul echipei, propus tocmai de Gicu Dobrin.
.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.