Astăzi se împlinesc 34 de ani de la extraordinara performanță realizată de STEAUA București- CUCERIREA CUPEI CAMPIONILOR EUROPENI, în finala cu BARCELONA, la Sevilla. Eveniment unic în fotbalul românesc, foarte probabil irepetabil, dacă România nu își va găsi un drum luminos în Europa și în Lume… Cu aproape două luni înainte de uriașa performanță fotbalistică, Steaua a jucat un meci la fel de istoric la Hunedoara. Dar, pentru Corvinul mult mai mult decât istoric.!Să recitim fragmente din cronica scrisă la cald , imediat după un meci fierbinte…
CORVINUL – STEAUA 3-1 (9 martie 1986)
A fost, duminică, la Hunedoara, un meci-eveniment, depăşind prin importanţă, prin desfăşurarea sa, prin disputa dârză, dar de un înalt nivel tehnic și spectacular, limitele unui derby. Chiar dacă acesta opunea două dintre cele mai bune echipe ale campionatului, fiecare în parte deţinătoare ale unor recorduri: Steaua neînvinsă și cu numai 6 goluri primite în 17 etape; Corvinul, campioana eficacității, marcatoare a minimum 3 goluri pe teren propriu. Acum, numai cartea de vizita a Corvinului a rămas la fel ca înaintea întâlnirii cu campioana. A rămas la fel, dar totuşi îmbogaţită: o victorie cu Steaua si tot cu 3 goluri marcate într-o repriză, acelei echipe care avea abia 6 primite într-un tur! Adică “norma hunedoreană” se menţine, indiferent de calibrul partenerului…
Miza deosebită, încărcătura psihologică, interesele şi răspunderile fiecărei formaţii în parte puteau să transforme derby-ul într-un meci oarecare, de uzură, fără a fi în stare să reliefeze posibilităţile tehnico-tactice, pregătirea si valoarea combatantelor. Dar, spre meritul lor, cele două conduceri tehnice au ştiut si au reuşit să-si aducă echipele la puterea maximă a motoarelor lor, furnizând o partida de gală, care a emoţionat pe cei peste 20.000 de spectatori, indiferent ai cui suporteri erau. Din fericire pentru noi, hunedorenii, motoarele mai puternic ambalate, cu funcţionare la turaţie maximă, au fost ale Corvinului. Ne bucurăm să evidenţiem că toti jucătorii hunedoreni prezenți pe gazon au merite complete, fiecare în parte, în admirabila lor reuşită. De la Ionită la Bozga, toţi au fost conectații la înalta tensiune a jocului, dar cu deplină luciditate, cu o deosebită și laudabilă preocupare pentru joc, pentru calitate și cursivitate. Totusi, nu putem trece global peste meritele personale ale unor jucători. Nu se poate uita, de pildă, stoicismul cu care căpitanul hunedorenilor, Michael Klein, a trecut peste repetatele faulturi suferite, care, de fapt, au dus la cele 3 goluri marcate. După cum mulţi spectatori vor mai visa încă mult timp, frumusețea golurilor marcate de Mateuț, goluri care nu se văd numai pe la Hunedoara! La fel, cu toată bucuria, remarcăm atitudinea, sportivitatea cu care Văetuş a reuşit să ducă până la capăt unul dintre cele mai bune jocuri ale sale, neripostând nici când Lăcătuş l-a culcat grosolan la pământ, nici când Iovan nu s-a gândit ca va primi cartonaş roşu (avea “galben” dinainte, de la “controlarea” repetată a lui Klein), pentru faultul de final asupra lui Văetuș. Mai trebuie amintite evoluţia si apoi golul înscris cu capul de Gabor, dar si prestaţia lui Petcu, prezent în teren cu o stare febrilă. Dar dacă l-am uita pe Târnoveanu, care a anulat toată faima de vitezist a lui Lăcătuş, fără măcar a se atinge de el; pe tânărul Stroia (17 ani) evoluând cu succes ca libero, în locul lui Dubinciuc; pe Nicșa, iată-l ajuns la 10 ani sub culorile Corvinului, la deplină maturitate, sau pe Mărgineanu. Dacă, în ansamblu am omite acea linie de apărători, despre care portarul Ioniţă spunea după meci, în vestiar: “Cu asemenea apărare şi echipă eu pot rămâne portar până la 40 de ani” – am comite o nedreptate. După cum mi se pare ca o “comitem” neevidenţiind individual meritele celor 13 jucători care au jucat si au câştigat acest meci. A fost, duminică, mare sărbătoare fotbalistică la Hunedoara!
Obligaţi să joace fără Dubinciuc (accidentat) si Costel Cojocaru (suspendat), antrenorii Ion V. Ionescu si Octavian Cojocaru au găsit totuşi echipa care să-şi asume această sarcină. Echipa despre care Klein spunea: “Ne-a fost frică de acest meci mai mult pentru că noi n-am apucat să jucăm în pregătiri partide cu echipe mari şi mă gândeam cu grijă dacă vom reuşi să ne adunăm chiar în partida cu Steaua. Şi, uite, am reuşit! Înseamnă că suntem o ECHIPĂ !”
Deci, cu jocul său specific, combinativ, spectaculos, cu scheme si desene tactice bine însuşite, Corvinul iese cu bine din prima fază critică la poarta lui Ioniţă, rezolvată de Mărginean, care a trimis în corner mingea şutată de Boloni; stăpâneşte mijlocul terenului si începe să-l angajeze pe Gabor spre poarta lui Duckadam, dar şutul înaintaşului hunedorean (min.14) nu are forţa celui al lui Mateuţ, din minutul 16. Klein a executat lovitura din laterala careului mare în faţa porţii, se respinge cu disperare la 20 de metri, de unde micuțul dar puternicul Mateuţ reia direct, fără preluare, cu toată forţa. Duckadam nici n-a văzut mingea. Mare bucurie în tribune, dar scurtă. Piţurcă, jenat de Badea, cade în careu. Penalti! Majaru transformă:1-1. Liniste pe stadion. Oare va remonta Corvinul? Emoţii. S-a dus toată bucuria. Dar, în minutul 24, același Mateuţ, la “indigo”, aduce 2-1 si totul reînvie. Soarele strălucește iaraşi. Tribuna cântă. Dar își manifestă și nemulţumirea fata de tuşierul I. Velea, mereu cu fanionul pe sus, mai ales când nu erau offsaiduri. Faţă de Lăcătuş, pentru faultul urât asupra lui Văetuş. Faţă de Iovan care îl loveşte o dată, de două ori si abia a treia oară reuşeşte să-l culce pe Klein la pământ. Ca şi la primele două goluri, cel lovit trimite cu precizie, Gabor apare ca din…gazon, lovitură cu capul: 3-1 în minutul 40.
Ce va fi după pauză? Se va resemna Steaua? Va putea Corvinul ţine de rezultat? Nesiguranţa, îndoiala, emoţiile nu ne dau pace. Când colo, ce sa vezi? Cea mai frumoasă lecţie de tactică adoptată de antrenorul Ion V. Ionescu. 3-1 cu Steaua, la pauză, este un rezultat nu la îndemana oricui. Trebuie păstrat. Corvinul trece în apărare – verificare necesară şi înaintea meciului de mâine (miercuri), de la Rm. Vâlcea; lasă pe Steaua la cârma jocului, dar Bărbulescu si, mai ales, Majaru trimit mereu mingea peste poarta lui Ioniţă. Hunedorenilor le rămân contraatacurile purtate pe stânga de Klein si Văetuş, de Târnoveanu, sau lansările lui Petcu si Gabor, de către Nicsa, cu mingi în suprafaţa de pedeapsă. Şi astfel, cu vigoare, elasticitate, precizie si tactică a fost câştigat un meci greu. Succes binemeritat, necontestat de nimeni. ( Nici măcar de nea Ion Alexandrescu- adaug eu acum-, respectabilul și veritabilul om de fotbal care a fost, recunoscând, chiar mâhnit fiind după ultimele două evoluții ale echipei sale, și înaintea returului de la Lahti, cu Kuusysi, în CCE: “Azi, Corvinul a fost mai bună ca Steaua!”)
Arbitrul Radu Petrescu s-a descurcat bine la o întâlnire atât de grea, dar parcă scorul cartonaşelor (3-2) nu este echitabil, dacă ne gândim la “recitalul” de faulturi ale lui Bumbescu si Iovan.
CORVINUL:Ioniţă-Nicşa, Mărginean, Stroia,Târnoveanu, Mateuţ, Petcu (Bejenaru-min.88), Klein, Gabor, G.Badea (Bozga-min.73), Văetuş.
STEAUA: Duckadam-Iovan, Belodedici, Bumbescu, Bărbulescu, Stoica (Pistol-min.77), Boloni, Majaru, Balint (Bălan-min.56), Lăcătuş, Piţurcă.
Leave a Reply