Nu știu cum se face, nu-mi explic, nu pricep cum se leagă lucrurile, dar bag seamă că fotbalul românesc “la zi”, la nivelul reprezentării internaționale, copiază tot mai aproape, ba chiar la indigo politica și starea României în Europa – ambele la nivel mediocru, modest. Respectiv, selecționata, echipa reprezentativă a României a încercat, a vrut, ba chiar s-a forțat să se integreze în grupul valoric continental, care va disputa turneul final al Campionatului Europei din anul viitor, găzduit și de România. Dar nu a reușit pe ușa din față. Va forța în primăvără, pe o ușă laterală, pe care i-o deschide UEFA, care dă impresia că dorește mai mult decât își dorește fotbalul nostru ca România să ajungă la turneul final. Ba, parcă o și forțează să ajungă. Cum o forțează UE pe România să se integreze în noile valori predicate de forul european. Care, nu se știe încă dacă sunt foarte viabile, ori ba… Judecând după Brexit, după alții, încă legați de spiritul național mai sufletește decât de globalizare. Iată, că ne luăm cu vorba și iar ajungem la singura preocupare a românilor în ultimii 30 de ani – politica. Evident, nu politica serioasă, care în lumea civilizată aduce bunăstare, nivel de trai, cultură și educație, ci politică de doi bani, de gang, de birt, de bârfe televizate ale unor țațe ce se cred politicieni, în fapt – niște veleitari.
Cam așa și-n fotbal. La Națională – am scris cuvântul cum trebuie, deși adunătura aia nu reprezintă decât partea mediocră a României -, un antrenor care măcar era meseriaș, Cosmin Contra, a făcut ce a putut, cu ce a avut și a plecat, de voie, de nevoie. A venit, adică a fost adus în locul său, Mirel Rădoi. Acoperit de sclipiciul unor apreciabile rezultate cu echipa mică, nu în totalitatea lor aparținându-i, dar cu un turneu final, două meciuri și-o repriză de succes, Rădoi a înnebunit lumea nebună a fotbalului – nebună fiindcă chiar crede că el a descoperit oul de aur din care va ieși puiul viitorului fotbalului nostru. A fost promovat în speranța că va fi mai priceput decât Contra să obțină de la Pușcaș, Hagi-junior și ceilalți din fosta sa echipă supralăudată mai mult, în primăvara marilor speranțe albe… Succes!
Personal însă mă întreb: Rădoi a fost preferat fiindcă Dan Petrescu sau Gică Hagi au refuzat oferta, fiind legați de echipele lor? Ori fiindcă prietenului meu vechi, Mihai Stoichiță, director tehnic al FRF, care răspunde de toate echipele reprezentative, îi este mai la îndemână să lucreze cu Rădoi, decât cu cei doi… căpoși? Întreb, nu dau cu parul, dar tare mi-e teamă că dragul de el Stoichiță devine un funcționar oficial, grijuliu cu statusul său, evitând complicații cu personalități puternice – un fel de cabotin. Sper că nu. Dar faptul că la puțin timp îl numește la naționala mică, de unde a fost promovat Rădoi, pe Mutu pare să încline îndoiala către a doua variantă… Cum adică, Mutu antrenor de tineret? Adică educator? Cu ce atu-uri? Cu ce moral să vină un mare talent ratat pe proprie răspundere, corect – pe proprie iresponsabilitate, care nu a adus fotbalului numai ponoase, nicio glorie, numai imagine negativă, ca drogat, scandalagiu, bătăuș, bețiv?! Ce model oferă Mutu tinerilor jucători? Tatuaje, viață ușuratică și irosire proprie?! La Petrolul – care se bătea la titlu cu Contra antrenor -, și la Dinamo, unde a fost adus ca salvator, urmele lui Mutu se cheamă: retrogradare și… ceață. Apropo de ultima înfrângere suferită de Dinamo…
În acest context dubios, vă rog să-mi permiteți să spun că Dan Petrescu, al cărui fan nu sunt – din cauză că îl vedeam, îl doream mare antrenor în Europa, eventual la Chelsea, nu în Rusia, nu în Asia Orientală, nu în nisipurile Asiei mici -, este totuși un mare antrenor! Ba chiar în Europa, de-acum, și, culmea, cu o echipă românească – CFR Cluj. Echipă fără mari valori individuale, dar puternică tocmai prin valoarea colectivă, de grup. Antrenată la parametri de performanță, care și în final de sezon, sezon greu, cu meciuri foarte multe comparativ cu restul Ligii, a dovedit o pregătire corespunzătoare exigențelor, iar strategia de abordare a fiecărei partide, de la startul european cu Maccabi, până la victoria de 12 puncte în grupa de calificare în primăvară au atestat statura antrenorului Dan Petrescu. Evident, incompatibil cu… principiile conducerii FRF! Mai grijulie cu confortul propriu decât cu efortul pentru performanțe în fotbal. Exact ca și guvernările noastre, indiferent de… coloratura lor. Pur… vocală! Iar starea de plâns a fotbalului, gimnasticii, atletismului, rugby-ului, sportului în general este produsul amestecului perfid al politicului în domeniu. Prin numirea la conducerea ministerelor sau departamentelor, după placul premierilor perindați la guvernări fără urme, numai cu urmări grele, și a federațiilor a unor diletanți din clientela politică a partidelor aflate la putere!
Leave a Reply