Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a convocat, din nou, sâmbătă seară, la ora 20:00, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU). Scopul convocării comitetului a fost de a prezenta ultimele măsuri pentru evitarea răspândirii noului coronavirus, în contextul creşterii numărului cazurilor înregistrate în judeţ, dar şi declarația președintelui Klaus Iohannis că, în România, va fi declarată starea de urgență începând de luni.
❝Știm că, la această oră, sunt multe persoane afectate în Deva și Valea Jiului. În acest moment, municipiul Hunedoara nu are niciun caz confirmat de COVID-19, motiv pentru care încercăm să securizăm orașul și să limităm pe cât este posibil răspândirea acestui virus. Fac un apel ferm către cetățenii orașului nostru: Nu părăsiţi locuinţele decât pentru procurarea bunurilor de strictă necesitate și pentru deplasarea la locul de muncă! Evitaţi, pe cât posibil, staționarea în zonele aglomerate. Evitaţi folosirea mijloacelor de transport în comun, alegeți mersul pe jos. Nu trebuie să ne panicăm, dar este necesar să fim foarte atenți la măsurile de prevenție❞, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Măsurile luate de CLSU Hunedoara:
-relațiile personalului Companiei Naționale Poșta Română cu persoanele aflate în autoizolare
-relațiile echipelor de intervenție – apă, canal, gaz, electricitate, internet, cablu, telefonie fixă – cu persoanele aflate în autoizolare
-relațiile reprezentanților autorităților publice cu șoferii de camioane cu masa totală mai mare de 3,5 tone care intră în țară venind din zonele roșii și galbene
-restricționarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spații închise, inclusiv săli de fitness, săli de jocuri de noroc, cazinouri
-închiderea locurilor de joacă pentru copii
-asociațiile de proprietari să anunțe de îndată Direcția de Sănătate Publică cu privire la revenirea în apartamente a persoanelor care se întorc din zonele afectate
-instalarea a trei corturi la intrarea în spitalul municipal pentru trierea persoanelor
-informarea continuă prin orice mijloace (panouri publicitare, stații de amplificare, fluturași/flyere etc) a populației
Accesul în Ambulatoriul de Specialitate şi la UPU, în urma triajului epidemiologic
Şi reprezentaţii Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara au transmis, astăzi, o informare. Începând de mâine, 16 martie, accesul în policlinică şi în Unitatea de Primiri Urgenţe se va face în urma unui triaj epidemiologic.
„Având în vedere pandemia de îmbolnăvire cu corinavirus și starea de urgenţă care se va institui de luni, 16.03.2020, recomandăm ca toate programările în Ambulatoriului de Specialitate (Policlinică) al Spitalului Municipal “Dr. Al. Simionescu ” Hunedoara și internările de zi care NU sunt urgențe medico-chirurgicale, să fie limitate până în data de 01.04.2020, cu posibilitatea de prelungire a termenului în funcție de situația existentă la momentul respectiv. Aceste măsuri sunt recomandate pentru protejarea sănătății dumneavoastră! Vă informăm că începând de LUNI 16.03.2020 accesul în Ambulatoriul de Specialitate (Policlinică) al Spitalului Municipal “Dr. Al. Simionescu ” Hunedoara și în Unitatea de Primiri Urgențe al spitalului se va face în urma unui triaj epidemiologic, efectuat în corturile primite de la ISU Hunedoara”.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply