COPILĂ VIOLATĂ ZILE ÎN ȘIR DE UN VECIN. UNEORI DORMEA LA BĂRBAT CU ACORDUL MAMEI SALE

O minoră în vârstă de 11 ani din Petroșani a trecut prin clipe de groază, zile în șir, încă din luna decembrie a anului trecut. Fata a fost violată în repetate rânduri de un vecin de-al său la care dormea uneori cu acordul mamei sale. Când fata nu a mai vrut să se întâlnească cu călăul său, acesta a șantajat-o, spunând că va face publice înregistrările indecente pe care le deține cu ea. Agresorul a fost reținut de oamenii legii, în cursul nopții de miercuri spre joi, fiind acuzat de viol și șantaj. Pe de altă parte, mama fetei le-a spus jurnaliștilor din Valea Jiului că și ea a fost amenințată cu moartea de același bărbat și ar fi depus, în urmă cu ceva timp, o plângere la Poliție. Conducerea IPJ a dispus demararea unei anchete interne la Poliția Municipiului Petroșani pentru a fi verificate cele susținute de femeie.

Polițiștii petroșăneni au fost alertați, miercuri seara, de o femeie în vârstă de 34 de ani, care le-a spus că fiica sa minoră, în vârstă de 11 ani, a fost violată de un bărbat de 45 de ani. Femeia le-a povestit oamenilor legii că bărbatul este vecin și prieten de familie, iar din luna decembrie 2019, fiica sa de 11 ani s-a deplasat la locuința acestuia, din Petroșani, unde a rămas să doarmă, uneori cu acordul său. Ulterior, femeia a aflat că bărbatul ar fi întreținut relații sexuale cu minora și a alertat polițiștii. „Minora a fost condusa la sediul Poliției, pentru a fi audiată în legătură cu fapta sesizată și va fi supusă unei expertize medicale în regim de urgență. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în funcție de cercetări urmează a se dispune măsuri legale. Ancheta se derulează sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, comisar Bogdan Nițu.

Șantajată de călăul său

În cele două luni în care a fost batjocorită de vecinul său, fata nu a îndrăznit să sufle o vorbă despre coșmarul prin care trece. Bărbatul a amenințat-o că dacă îndrăznește să povestească despre relațiile sexuale, mamei sale sau altor persoane, va face publice imaginile indecente pe care le deține cu ea. „Bărbatul a fost reținut pt 24 ore în cursul nopții. El va fi prezentat magistraților petroșăneni aub acuzația de viol și santaj. Strategia de anchetă va fi stabilită împreună cu procurorul de caz. Cercetările sunt în curs, dacă vor fi identificate elemente infracționale noi, se poate extinde încadrarea juridică sau declina dosarul către structurile judiciare competente”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Anchetă internă la Poliția Petroșani. Femeia ar fi cerut ajutor polițiștilor și în urmă cu o lună

Potrivit jurnalistului Robert Vagner, mama fetei susține că a sesizat Poliția în urmă cu o lună, a fost îndrumată să depună o plângere, dar nu s-ar fi luat nicio măsură. Femeia spune că a trăit într-o teroare continuă, pentru că bărbatul o amenința cu moartea în cazul în care va divulga ceea ce s-a întâmplat cu fiica ei.

Mi-au spus de la poartă, de la poliție, că nu mă pot ajuta și că am timp 90 de zile să depun o plângere. Eu ce încredere să mai am în polițiști când cu acordul lor fiica mea este șantajată, filmată și violată de către un recidivist? Eu am fost constrânsă prin amenințări să mă culc cu acest monstru care mă amenința că dacă nu fac asta, va trimite colegi din închisoare și voi fi moartă. A venit fiica mea minoră și mi-a spus că el vrea să facem sex în trei și să filmeze partida și sincer am fost disperată și fără niciun ajutor”, a declarat femeia de 34 de ani, citată de observatorulnational.ro. Cu privire la aceste aspecte, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara spune că „femeia ar fi ajuns la Poliție în urmă cu aproximativ o lună, unde s-a interesat despre cum ar putea să obțină un ordin de protecție provizoriu vis-a-vis de o amenințare, dar nu ar fi spus nimic despre un presupus viol. Astfel, polițiștii au îndrumat-o să depună o plângere în acest sens pentru a putea lua măsurile ce se impun. Însă acest aspectul, dacă femeia a sesizat faptele anterior datei de 12.02.2020, către Poliția Municipiului Petroșani, va fi stabilit pe parcursul verificării interne dispuse în regim de urgență se conducerea IPJ Hunedoara”, a conchis Nițu.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.