40 total views
, 40 views today
Clădirea Liceului Tehnologic „Nicolaus Olahus” din Orăştie va fi reabilitată şi modernizată cu ajutorul banilor europeni. Predarea amplasamentului către constructor pentru demararea lucrărilor a avut loc ieri. Imobilul, unul impresionant din punct de vedere arhitectural, este încadrat în categoria B a monumentelor istorice.
„Un nou început pentru viitorul Liceului Tehnologic „Nicolaus Olahus”. Am avut plăcerea de a preda amplasamentul către constructor, pentru a începe lucrările de „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Liceului Tehnologic „Nicolaus Olahus” în Municipiul Orăștie, județul Hunedoara”, proiect finanțat din fonduri europene. Prin acest demers, am început lucrările de reabilitare și modernizare a liceului”, a declarat Ovidiu Laurenţiu Bălan, primarul municipiului Orăştie.
Proiectul cuprinde mai multe lucrări, printre care reabilitarea și modernizarea spațiilor interioare, instalații electrice, termice, sanitare şi de detecţie, semnalizare și alarmare la incendiu, instalații date-voce-catv, operațiuni de restaurare ale elementelor decorative ale fațadelor, ale soclului şi ale tâmplăriei, amenajări exterioare. De asemenea, proiectul mai prevede şi dotarea sălilor de clasă și a laboratoarelor, precum şi amenajarea terenului de sport multifuncțional în aer liber.
Clădirea în care funcționează Liceul Tehnologic „Nicolaus Olahus” din Orăștie a fost construită în perioada anilor 1850 – 1880. Reprezentanţii administraţiei publice locale din Orăştie spun că, „prin implementarea acestui proiect, elevii vor fi atrași către unitatea de învățământ și se va elimina abandonul școlar, prin oferirea unor condiții optime de învățământ”.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply