CINE ESTE RECIDIVISTUL DIN HUNEDOARA CARE ȘI-A UCIS IUBITA DE 22 DE ANI, CU UN CUȚIT DE VÂNĂTOARE

Cristian Stănciulescu a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în cursul nopții de joi spre vineri, după ce joi după-amiază și-a omorât iubita în vârstă de 22 de ani. Crima, săvârșită pe fondul geloziei, a avut loc într-o locuință de pe Strada I.L. Caragiale, din cartierul O.M., la câteva sute de metri de sediul Poliției municipiului Hunedoara.

Procurorul Gina Cibian, despre crima din Hunedoara

Bărbatul și-a înjunghiat victima cu un cuțit de vânătoare, lovind-o în piept și în spate, cu o forță care i-a cauzat moartea aproape instantanee. Practic, susțin surse din anchetă, i-ar fi găurit trupul fetei de 22 de ani. Imediat, Stănciulescu a ieșit din apartament plin de sânge. „Trezit” după gestul criminal, ar fi încercat să își pună capăt vieții, tăindu-se cu cuțitul în zona gâtului. În fața blocului, un jandarm care se afla în zonă, în timpul liber, l-a imobilizat și l-a predat autorităților. „Bărbatul, care era plin de sânge, a afirmat faptul că şi-ar fi omorât viitoarea soţie. Ulterior imobilizării, jandarmul a apelat numărul unic de urgenţă  112, la faţa locului deplasându-se efective ale poliţiei care au preluat bărbatul, în vederea continuării cercetărilor. În urma verificărilor efectuate, crima a fost confirmată”, a informat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara.

Zona în care a avut loc tragedia a fost împânzită de polițiști, în timp ce suspectul a fost transportat la spital, sub paza Poliției, pentru a primi îngrijiri medicale. „Din păcate, medicii nu au reuşit sa ii salveze viaţa femeii. Cercetările vor fi preluate în competenta procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracţiunii de omor, necropsia urmând a stabili cauza morţii”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

„Bărbatul, care se află în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din Deva, a fost reținut azi-noapte de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Hunedoara. Se fac cercetări pentru omor, în varianta agravată, și dacă starea de sănătate îi va permite în continuare, el va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. În caz contrar, se va face solicitarea de arestare în lipsă”, a precizat procurorul Gina Cibian, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Cristian Stănciulescu, zis Piu sau Carlos, este recidivist, iar în ultimii ani a fost condamnat de mai multe ori pentru infracțiuni legate de traficul de droguri și substanțe etnobotanice. De asemenea, în perioada în care era minor, a fost condamnat pentru o tâlhărie. Foștii săi apropiați îl cunosc ca fiind un tânăr dependent de droguri, cu un comportament ciudat, care îi trăda adesea dependența. De asemenea, spun că în trecut furniza substanțe etnobotanice unui număr mare de tineri.
De altfel, după ispășirea condamnării pentru tâlhărie, „Piu”, un tânăr cu nouă clase și fără loc de muncă, a intrat un lung șir de probleme cu legea din cauza drogurilor. În 2015, bărbatul a fost condamnat la o amendă penală de 13.200 de lei, pentru că „în cursul lunii februarie 2014, și-a procurat cantitatea de 0,36 grame substanță vegetală conținând compusul MDMB- CHMICA, canabonoid sintetic susceptibil de a produce efecte psihoactive, care a fost găsită asupra sa la data de 19.02.2015”. Amenda penală, dată de Tribunalul Cluj, nu a fost plătită, iar în următoarele luni, instanța a decis transformarea ei echivalentul a 220 de zile de muncă în folosul comunității. În 2016, Tribunalul Cluj a dispus „înlocuirea numărului de 220 zile de muncă neremunerată în folosul comunității aplicate condamnatului prin S.P. nr. 86/09.03.2016 a Tribunalului Cluj, prin necontestare la data de 22 martie 2016, cu 220 zile închisoare”.
Stănciulescu a fost eliberat din închisoare în februarie 2016, dar s-a întors în scurt timp la consumul de droguri. A primit o nouă sentință, de doi ani și șase luni de închisoare.
„Începând cu luna aprilie 2017, până la începutul anului 2018, inculpatul Cristian Stănciulescu, un important dealer de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive din municipiul Hunedoara, a vândut astfel de substanțe la nivel stradal, unui mare număr de consumatori, iar din primăvara anului 2018 până în luna iunie 2018, a vândut astfel de substanțe doar unui număr limitat de persoane, care revindeau, la rândul lor. Inculpatul pretindea clienților să cumpere substanțe etnobotanice de minim 1.000 lei, la prețul de 100-150 lei/gram, în funcție de frecvența cu care cumpăra clientul. În perioada aprilie 2017 – iunie 2018, inculpatul a achiziționat, din Cluj-Napoca, în cantități mari, substanțe etnobotanice sub formă de substanță vegetală de culoare verde sau sub formă de substanță pulverulentă de culoare albă. La data de 30 iunie 2017, organele de poliție din cadrul BCCO Alba Iulia au oprit în trafic, în Alba Iulia, autoturismul marca Peugeot în care se afla acesta și alte trei persoane. În urma controlului, în autoturism au fost găsite următoarele bunuri: o pungă albă în care se aflau 115 pliculețe din material plastic transparent în care se află masă vegetală de culoare verde-oliv; 1 pachet de țigări marca Marlboro în care se afla o țigară ruptă și două țigarete confecționate din foiță. Din raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Cluj-Napoca a rezultat că probele înaintate în cauză sunt constituite din: 115 punguțe care conțin 20,9 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență 5F-MDMB-PINACA; 2 țigarete parțial arse care conțin fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență 5F-MDMB-PINACA. Cristian Stănciulescu a declarat că substanțele etnobotanice descoperite de organele de poliție în autoturism îi aparțineau și le-a achiziționat de la o persoană din municipiul Cluj-Napoca”, se arată în dosarul penal în care acesta a fost condamnat de Tribunalul Hunedoara.
Deși era sub supraveghere, fiind anchetat pentru trafic de stupefiante, tânărul și-a continuat activitatea infracțională în vara și toamna anului 2018, când a vândut mai multe doze de substanțe etnobotanice și de cannabis colaboratorilor unor investigatori sub acoperire și mai multor tineri din Hunedoara. În urma unor percheziții au fost descoperite la domiciliul său droguri, substanțe etnobotanice, cântare și materiale folosite la porționarea substanțelor interzise. În închisoare s-a aflat sub tratament psihotrop, iar în iulie 2019, a fost eliberat din Penitenciarul Deva. „Instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate, proba îndreptării fiind făcută de datele cuprinse în procesul – verbal de propunere a liberării condiționate. Participarea condamnatului la activitățile și programele de instruire și formare profesională și rezultatele obținute în realizarea acestor programe și activități, atitudinea respectuoasă și corectă față de autoritățile din penitenciar sau în raport cu alte persoane și cu ceilalți condamnați sunt elemente avute în vedere de instanță pentru a constata existența unui comportament care certifică o reală îndreptare a celui condamnat și care justifică punerea sa anticipată în libertate”, se arăta în decizia din 2019, a magistraților Judecătoriei Deva.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.