Cei mai celebri antrenori, refuz categoric­

Octavian Belu și Mariana Bitang au fost chemați să preia din nou lotului național de gimnastică, după ce România s-a tot afundat de-a lungul anilor în sportul în care odată dominam lumea. Cei mai de succes antrenori de pe mapamond au anunțat că nu sunt interesați de o colaborare cu federația, prin vocea Marianei Bitang, au informat cei de la Adevărul.

 

Cât au putut

Antrenoarea a susținut că ea și cu soțul ei au alte priorități și că nu se mai pune problema să revină la șefia lotului de gimnastică, la fix un deceniu de când au renunțat la funcții.

„Doamne ferește. Nici vorbă să ne mai întoarcem. Noi am ajutat cât am putut, sub altă formă. Dar doar atât, nu luăm în calcul o întoarcere, avem alte priorități”, a declarat Mariana Bitang pentru sportpesurse.ro. Dacă în privința antrenoarei nu se știe cu ce se ocupă, despre Octavian Belu s-a aflat că e profesor de sport la o școală din Austria.

 

 Fără rezultate

Considerați de Academia Recordurilor Mondiale drept cei mai de succes antrenori din lume, cu 279 de medalii în competițiile internaționale de top, dintre care 106 de aur, Belu și Bitang s-au implicat în ultimii ani de proiectul „Țară, țară, vrem campioane”. Cei doi fuseseră propuși la lotul național de gimnastică de Ionuț Popa, președintele CS Dinamo, imediat după încheierea Jocurilor Olimpice de la Paris.

„La gimnastică, după Era Belu și Bitang, a venit o perioadă fără rezultate. Eu cred că avem nevoie de domnul Belu și de doamna Bitang, să revină în postura de coordonatori tehnici, supervizori la loturi. Vorbim în fiecare zi cu ei, sunt aproape de noi, ne sprijină cu tot ce avem nevoie prin proiectul «Țară, țară, vrem campioane!».

Sunt alături de gimnastica românească, dar degeaba ajuți din umbră, deoarece copiii au nevoie de modele. Nu-mi permit să le dau sfaturi, însă gimnastica românească are nevoie de modele și ar trebui să fie coordonatorii tehnici ai unor loturi, să insufle generațiilor noi încrederea necesară”, spunea conducătorul lui Dinamo, pentru GSP.

Palmaresul unor antrenori de legendă ai sportului românesc

Mariana Bitang

19 medalii olimpice (7 de aur, 5 de argint, 7 de bronz)
44 de medalii mondiale (18 de aur, 15 de argint, 11 de bronz)
36 de medalii europene (seniori) (16 de aur, 10 de argint, 10 de bronz)
44 de medalii europene (juniori) (16 de aur, 15 de argint, 10 de bronz)
16 medalii la Cupa Mondială (6 de aur, 6 de argint, 4 de bronz)

Octavian Bellu

39 de medalii olimpice (16 de aur, 9 de argint, 14 de bronz)
75 de medalii mondiale (29 de aur, 23 de argint, 25 de bronz)
78 de medalii europene (seniori) (28 de aur, 24 de argint, 16 de bronz)
61 de medalii europene (juniori) (23 de aur, 22 de argint, 16 de bronz)

(A.N.)

 

 

Articol preluat de pe mesagerulhunedorean.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.