Primăria Petroşani a amendat, recent, operatorul de Apa Serv cu 20.000 de lei pentru mizeria provocată în oraşului. Amenda vine după somaţii anterioare. Primarul Tiberiu Iacob Ridzi insinuează că administraţia judeţeană întreţine înadins mâzgă pentru beneficii electorale. A urmat o reacţie în lanţ, ca în “ceata lui Piţigoi”: Apa Serv contestă amenda, Costel Avram ironizează, iar firma care execută lucrările “ia în calcul” întreruperea lucrărilor până după alegeri. Adică, exact ce-i doresc adversarii politici ai primarului
Scandalul a început în urmă cu o săptămână, atunci când primarul municipiului Petroşani a publicat imagini ale “dezastrului” provocat de lucrările la reţeaua de apă şi canalizare.
Avertismentul primarului Ridzi
“Primăria a asfaltat străzi, a amenajat spaţii verzi, iar Consiliul Judeţean prin APASERV le-a distrus. Puţini oameni ştiu ca autorizaţia de construcţie pentru lucrările APASERV a fost emisă de Consiliul Judeţean Hunedoara, primăria Petroşani neavând nici o implicare în acest sens. Astăzi (6 februarie 2020, n.red.), i-am somat public pe cei de la APASERV să ia toate măsurile astfel încât cetăţenii să aibă cât mai puţin de suferit de pe urma lucrărilor APASERV. Dacă nu vor rezolva problema până săptămâna viitoare, vor fi amendaţi de către primărie. Beneficiarul lucrărilor este SC APASERV”, a transmis primarul Tiberiu Iacob Ridzi un mesaj însoţit de imagini care ilustrează mizeria pe care sunt obligaţii să o suporte cetăţenii oraşului. După o săptămână, primarul s-a ţinut de vorbă şi a amendat operatorul de apă şi canal. „Am amendat SC Apa Serv cu 200 de milioane lei vechi pentru deteriorarea zonelor verzi din Cartierul Dimitrov. Amenda este cuprinsă între 1.000 şi 10.000 de lei şi am aplicat amenda maximă pentru lucrările din cele două careuri din Dimitrov”, a scris Ridzi, pe pagina sa de Facebook, publicând procesele verbale ale amenzilor înregistrate de Poliţia Locală Petroşani.
Operatorul de apă contestă amenda
Reprezentanţii societăţii de apă şi canalizare au precizat că lucrările la reţea sunt în execuţie şi pentru aceste lucrări aflate în implementare există un acord cadru aflat în termenul de valabilitate. “La nivelul conducerii Apa Serv Valea Jiului a fost luată decizia contestării în instanţă a celor două sancţiuni primite din partea Primăriei municipiului Petroşani pentru distrugerea zonelor verzi, convinşi fiind, încă o dată, că scopul nostru comun nu este acela de a distruge, ci dimpotrivă acela de a construi”, se arată într-un comunicat de presă al Apa Serv.
Intră în scenă Costel Avram
Tiberiu Iacob Ridzi insinuează că mizeria este întreţinută artificial în oraş pentru a stârni adversitatea cetăţenilor împotriva primarului, vinovatul de serviciu (după cum se ştie) pentru toate câte se întâmplă în “parohia” sa. Fostul manager al Apa Serv, Costel Avram, în prezent administrator public al judeţului Hunedoara şi contracandidat al lui Ridzi la funcţia de primar în Petroşani, a fost vizat în mod direct de acuzaţiile primarului. “Cine îl sabotează? Uniunea Europeană nu are altceva de făcut decât să îl răstoarne pe Tiberiu Iacob Ridzi de pe fotoliul de primar printr-un proiect de 90 milioane euro? Vă dați seama cât de absurd este acest atac?! (…) Domnul primar Ridzi loveşte nedrept în firmele care execută lucrările pentru acest proiect la exigenţele Uniunii Europene. Nimeni nu se joacă, domnule Ridzi, cu fondurile europene! Prin declaraţiile lui necugetate, Ridzi jigneşte şi sutele de angajaţi ale firmelor private care muncesc la aceste contracte, care repet, nu se fac după ureche!”, a intervenit Costel Avram.
“Perversa” vine din Zona D
Firma angajată de Consiliul Judeţean să execute lucrările intră în jocul electoral cu un comunicat de presă în care pretinde că nu o “interesează sub nici o formă spectrul politic şi jocul electoral”, dar arată că e dispusă să facă exact ce aşteaptă liderii PSD: să ţină oraşul în mizerie până după alegeri. “În acest sens, informăm că, dacă presiunea pusă pe firma noastră va continua, analizăm la modul cel mai serios oportunitatea suspendării tuturor contractelor noastre de lucrări publice pe raza municipiului Petroşani, atât a celor pentru reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare, cât şi a celor pentru reabilitarea şi întreţinerea drumurilor publice, până după alegerile locale, chiar dacă, pentru noi, acest lucru poate conduce la neîncadrarea în termenele de execuţie şi plata penalităţilor aferente”, anunţă Todor Tamaş, administratorul firmei Zona D SRL.
Jocuri mizerabile la propriu şi la figurat
Pe parcursul zilei de miercuri, 12 februarie 2020, primarul Ridzi a lansat un apel la calm, dar anunţă că nu se va lăsa intimidat de jocurile murdare (cu iz de şantaj electoral) care se prefigurează. “Primăria Municipiului Petroșani nu are și nu a avut niciun diferend cu SC Zona D ori cu alt investitor, iar activitatea firmei nu este în nici un fel îngreunată sau afectată în vreun fel de administrația publică locală, în condiţiile în care sunt respectate toate reglementările legale. (…) În acelaşi timp, Primăria Municipiului Petroşani nu poate accepta să fie afectate integritatea şi calitatea vieţii cetăţenilor municipiului, nici prin decizii luate de persoane care au un partizanat politic, nici în urma unor presiuni, de orice natură ar fi acestea”, transmite primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Leave a Reply