- Magistraţii Judecătoriei Deva l-au condamnat pe afaceristul Claudiu Micu, fostul administrator al unei reprezentanţe auto, la 3 ani şi jumătate de închisoare pentru înşelăciune în formă continuată, în urma unei anchete care început în 2010 şi în care prejudiciul iniţial estimat de procurori a fost de aproape patru milioane de lei.
- Din cauza prelungirii anchetei, o parte din faptele pentru care Micu a fost trimis în judecată s-au prescris, astfel că a încetat procesul penal pornit împotriva acestuia. De altfel, afaceristul a solicitat pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal cu privire la acuzaţiile de înşelăciune, întrucât termenul general de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit, îns cererea i-a fost respinsă de magistraţi.
„Instanţa condamnă pe inculpatul Micu Claudiu Cristian la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (63 de acte materiale). Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Micu Claudiu Cristian durata reţinerii de 24 de ore, dispusă la data de 10 ianuarie 2011, şi durata arestării preventive din data de 18 ianuarie 2011 până la data de 17 martie 2011. Instanţa încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei S.C. EVO 10 MOTORS S.R.L. (în faliment, prin lichiditator judiciar) pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, achită pe inculpata S.C. EVO 10 MOTORS S.R.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate. Condamnă pe inculpata S.C. EVO 10 MOTORS S.R.L. la pedeapsa de 50.000 lei amendă penală (200 zile-amendă x 250 lei) pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (63 de acte materiale)”, se arată în sentinţă.
Judecătoria Deva a menţinut sechestrul terenurilor, imobilului şi conturilor bancare ale afaceristului, măsuri asigurătorii dispuse până la concurenţa sumei de 2.358.444 lei şi 427.236 euro, pentru garantarea executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale şi repararea prejudiciului cauzat părţilor civile. De asemenea, a fost menţinut şi sechestrul asupra imobilului şi terenului de 4.000 de metri pătraţi deţinute de SC EVO 10 Motors la marginea Devei, măsuri asigurătorii dispuse până la concurenţa sumei de 2.408.444 lei şi 427.236 euro.
Claudiu Micu şi societatea de leasing auto au fost obligaţi, prin sentinţă, să achite daune civile, în solidar, către 40 de păgubiţi – persoane fizice şi societăţi comerciale, se arată în dosar.. Sentinţa Judecătoriei Deva nu este definitivă, putând fi contestată cu apel.
Claudiu Micu a fost reţinut în 10 ianuarie 2011, fiind acuzat că din anul 2009 şi până la sfârşitul anului 2010 a înşelat zeci de persoane. Pe numele lui, anchetatorii au deschis un dosar penal pentru infracţiuni de înşelăciune şi fals sub semnătură privată. Peste 20 dintre clienţii dealerului Mitsubishi, din întraga ţară, au depus plângeri la Poliţie în care au declarat că au fost înşelaţi cu sume care, în total, ajung la 1,5 milioane de lei. „Bărbatul, în calitate de administrator al firmei Evo 10 Motors SRL, este cercetat pentru că ar fi încheiat mai multe contracte de vânzare-cumpărare sau leasing pentru maşini marca Mitsubishi. Încasa banii de la clienţi, însă nu mai achita importatorului contravaloarea maşinilor, iar clienţilor le motiva că sunt probleme la importator, pentru care le amâna predarea maşinilor. Sumele primite în avans erau însuşite parţial sau total de Claudiu Micu”, informa IPJ Hunedoara. Ulterior, numărul celor care au depus plângeri împotriva hunedoreanului a crescut, la fel şi valoarea prejudiciului stabilit de anchetatori.
comentarii