Senatorul PNL Carmen HĂRĂU taxează atitudinea duplicitară a parlamentarilor PSD care, pe finalul anului, blochează anularea pensiilor speciale, blochează alegerile locale în două tururi, blochează pensionarea anticipată a persoanelor din zonele cu risc uriaș pentru sănătate și care s-au trezit dintr-o dată să susțină măsuri de creștere a unor venituri, deși știu ce prăpăd au lăsat în buget și cât de mult le-au le-au blocat în ultimii ani:
„PSD nu s-a schimbat și nu o să se schimbe niciodată! Singurul obiectiv al acestui partid este să înșele oamenii cu diverse promisiuni fără acoperire, în timp ce ei își aranjează jocurile în Parlament, astfel încât atât alegerile locale, cât și cele parlamentare de anul viitor să fie doar o formalitate cu final cunoscut. Au promis că vor susține eliminarea pensiilor nedrepte sociale și au mințit. Au promis că vor scoate de la sertar proiectul inițiat de mine care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru familiile de mineri și pentru alți angajați din zonele puternic poluate și au mințit! Au blocat cu toată forța alegerile locale în două tururi, știind că această măsură va conduce la debaronizarea României și la curățirea țării de PSD.
Pe cei din PSD i-a apucat, însă, o hărnicie ipocrită promovând în ultimele zile din an propuneri de creșteri de venituri, de alocații și de alte drepturi sociale, adică exact acele măsuri împotriva cărora ei au votat împotrivă în ultimii 3 ani. Cum putem să credem că România va progresa vreodată în aceste condiții.
PSD conduce în continuare Parlamentul și România și o face cu totul împotriva intereselor noastre naționale. Dacă vom mai continua încă un an cu acest Parlament dominat de PSD, România și românii vor pierde și mai multe oportunități și mai multe șanse de dezvoltare. De aceea, cred cu putere că dorința românilor de a avea alegeri anticipate cât mai rapid, chiar în primăvara anului 2020, trebuie să fie obiectivul nostru, al tuturor celor care apărăm interesele țării.”
Eleonora-Carmen HĂRĂU
Senator PNL
Leave a Reply