Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a trei bărbați cercetați sub aspectul săvârșirii trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc.
Potrivit DIICOT, un tânăr a fost prins în flagrant, în Petroșani, în timp ce transporta cu un autoturism 93.780 de comprimate ce conțin ca substanță activă Clonazepam și 196.770 de comprimate ce conțin ca substanță activă Alprazolam, disimulate în 5 cutii de carton, bunuri cu o valoare de piață de aproximativ 1.450.000 de euro. Alprazolam și Clonazepam fac parte din categoria drogurilor de risc.
Totodată, cu ocazia constatării infracțiunii flagrante au fost identificate și ridicate sumele de 23.840 de euro și 5.850 de lei, precum și 5 telefoane mobile și 12 cartele SIM.
„În cauză, s-a reținut faptul că, unul dintre inculpați, cetățean sârb, a introdus în România cu ajutorul unui autocamion drogurile de risc, pe care le-a transportat și predat unui alt inculpat pe raza județului Timiș. Acesta din urmă a fost ajutat în activitatea infracțională de cel de-al treilea inculpat care a asigurat activități de contra-filaj în vederea evitării descoperirii de către organele de urmărire penală.
Drogurile urmau să ajungă în Norvegia, în vederea comercializării pe teritoriul acestei țări. Miercuri, 31 august, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor trei inculpați”, a informat DIICOT
DIICOT
Leave a Reply