Când am putea scăpa de portul obligatoriu al măștii de protecție

Raed Arafat, secretar de stat în cadrul MAI, a declarat că, după ce un procent mare din populaţie se va vaccina, atunci autorităţile s-ar putea gândi să relaxeze măsura de purtare obligatorie a măştii de protecţie în spaţiile deschise şi în cele închise, însă în anumite condiţii.

„La acest moment încă datele pe care le avem, încă putem transmite mai departe. Încă putem să fim infectaţi, chiar dacă nu facem boală în fază avansată pentru că, să zicem, ne-am vaccinat. Deci vaccinarea în primul rând protejează fiecare individ ca persoană, dar vaccinarea colectivă, mai ales după ce am ajuns la un anumit procent, protejează comunitatea. Până nu atingem acest procent de 60-70 la sută din populaţie, normal că purtarea măştii este recomandată. Dacă vor apărea alte probe, vom afla de ele, plus că e foarte greu să pui situaţia în stradă şi să spui că cei care v-aţi vaccinat nu purtaţi mască, cei care nu v-aţi vaccinat, purtaţi, pentru că asta înseamnă că automat trebuie să legitimezi oamenii şi să dovedeşti că unii s-au vaccinat, alţii nu. E o măsură de a proteja pe ceilalţi, de a ne proteja, dar ştiind că dacă ne infectăm rămânem într-o formă uşoară a bolii”, a declarat Raed Arafat la Digi24, luni seară.

Sursa: adevarul.ro.

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.