Camera Deputaților a discutat astăzi proiectul pentru eliminarea pensiilor speciale, în ședința începută la ora 14. Dintre cei 268 de deputați prezenți, au votat pentru 247 și 21 s-au abținut. Camera Deputaților este for decizional. Amintim că proiectul a fost respins inițial de Senat.
Magistrații, parlamentarii, primarii nu vor mai beneficia de pensii speciale. Singurii care își păstrează pensiile de serviciu sunt militarii și structurile din cadrul Ministerului de Interne, polițiști, pompieri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Rămân, astfel, fără pensii de serviciu: deputații și senatorii; primarii și viceprimarii, precum și președinții și vicepreședinții de Consilii Județene; judecătorii și procurorii, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor; membrii Curții Constituționale; funcționarii publici cu statut special; funcționarii publici parlamentari; membrii corpului diplomatic și consular al României; personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România.
PSD și Pro România au reclamat în mai multe rânduri că proiectul este neconstituțional și că există anumite probleme legate de eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați, potrivit Digi24.
Sursă: Biziday
Leave a Reply