În data de 01.08.2020, în jurul ora 18:15, Poliţia Orașului Călan a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 55 de ani, din localitate, a fost victima unei agresiuni fizice, iar în urma loviturilor primite acesta a căzut, lovindu-se la cap, de asfalt.
La fața locului, în cel mai scurt timp, s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie care au demarat cercetări şi au stabilit că, în urma unui conflict spontan, bărbatul de 55 de ani a fost lovit cu pumnul în zona feței de către un tânăr de 28 de ani, din Călan.
Incidentul a avut loc în zona Piața Libertății, din localitate. Victima a fost transportată în stare gravă la o unitate medicală din municipiul Hunedoara, în timp ce faţă de prezumtivul autor poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de tâlhărie şi tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetări a reieşit faptul că tânărul a observat că bărbatul de 55 de ani avea o ţigară (pusă după ureche) şi i-a luat-o, iar în momentul în care bărbatul s-a împotrivit, acesta l-a lovit cu pumnul în zona feţei, după care a plecat, însușindu-și ţigara (abandonând victima, căzută la pământ).
În cursul zilei de ieri, tânărul a fost prezentat magistraţilor Judecătoriei Hunedoara, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul acestei instanţe a emis, pe numele său, un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 zile.
Leave a Reply