CADASTRARE GRATUITĂ PENTRU IMOBILELE DIN ȘASE COMUNE HUNEDORENE

Cadastrare gratuită pentru imobilele din șase comune hunedorene

Șase comune din județul Hunedoara vor beneficia de cadastrarea gratuită a imobilelor, suprafața vizată fiind de peste 82.000 de hectare. Finanțarea acestor servicii este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. În județ, există deja două primării care au reușit să realizeze aproape de 100 la sută cadastrarea gratuită, respectiv comunele Ghelari și Lelese.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) va scoate la licitație, în 2020, lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în peste 500 de unități administrativ-teritoriale (UAT). Pentru primele 246 de comune, procedurile de atribuire vor fi inițiate în luna aprilie. Printre acestea se numără șase UAT-uri din județul Hunedoara. Finanțarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (POR).

Comunele din județul Hunedoara pentru care vor fi scoase la licitație lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor, în luna aprilie a acestui an, sunt: Pui, Sălașu de Sus, Rapoltu Mare, Sarmizegetusa, Totești și Vața de Jos, iar suprafața vizată este de 82.516 de hectare.

Finanțarea acestor servicii este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” are o valoare de aproximativ 313 de milioane de euro și vizează realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pentru o suprafață de aproape 5,8 de milioane de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României.

Două primării din județ, cadastrate aproape în totalitate

În anul 2019, ANCPI a lansat patru proceduri de licitație pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică a imobilelor din aproximativ 400 de UAT-uri din cele 660 de comune din 40 de județe, care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile.

În prezent, 149 de comune sunt contractate sau în procedură de licitație, dintre care 89 au deja contracte semnate și lucrările sunt în derulare, iar 60 sunt în curs de evaluare.

De asemenea, anul trecut, în județul Hunedoara au fost eliberate, gratuit pentru cetățeni, prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF), peste 18.000 de cărți funciare. Lucrările de cadastru general au fost finanțate din veniturile proprii ale ANCPI, prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Hunedoara.

În prezent, din totalul de 69 de UAT-uri din județul Hunedoara, două (UAT Ghelari și UAT Lelese) sunt cadastrate în proporție de sută la sută, iar în alte 48 se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.