Broșă de aur, posibil de patrimoniu, recuperată de polițiști. Ar valora 30.000 de euro

  • Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au recuperat o broșă ce pare a fi din aur, susceptibilă a face parte din patrimoniul național cultural.

 

„În urma activităților de cercetare și investigare, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Protejarea Patrimoniului Cultural au recuperat o broșă (fibulă) ce pare a fi din aur, în valoare de aproximativ 30.000 de euro, susceptibilă a face parte din patrimoniul național cultural. Potrivit cercetărilor, bunul mobil ar fi fost sustras de pe teritoriul României, în cursul anului 2024”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

 

La începutul acestei luni, la data de 1 noiembrie 2024, pe o rețea de socializare, ar fi fost postat un anunț, în cadrul unui grup de comercializare a obiectelor vechi, în care broșa respectivă ar fi fost oferită spre vânzare.

 

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Hunedoara au desfășurat activități complexe de cercetare și au recuperat obiectul în cauză.

 

Fibula urmează a fi înaintată Muzeului Național de Istorie a României, în vederea expertizării.

 

Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și tăinuire

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.