Polițiștii au identificat autorii unei tâlhării reclamate de un localnic în vârstă de 37 de ani, din Hunedoara. Acesta a susținut că, în 17 martie, în timp se afla pe o stradă din municipiul Hunedoara, a fost agresat de trei tineri, care i-au furat telefonul mobil, după care au fugit. „Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată, iar ca urmare a cercetărilor efectuate, în cursul zilei de joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale au depistat trei tineri, bănuiţi de comiterea faptei (doi minori, unul în vârstă de 13 ani şi altul de 15 ani şi un tânăr de 21 de ani, toţi din municipiul Hunedoara)”, a informat comisarul șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara.
Faţă de doi dintre suspecți, adolescentul de 15 ani şi tânărul de 21 de ani, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca tânărul să fie prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor preventive legale. „Poliţiştii continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor trei”, a informat IPJ Hunedoara.
Leave a Reply