Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a anunțat luni seara suspendarea procesului de învățământ în toate unitățile școlare din învățământul preșcolar, gimnazial, liceal, postliceal și profesional, în perioada 11-22 martie. Măsura a fost luată de autorități pentru prevenirea răspândirii infectării cu coronavirus.
Reprezentanții ISJ Hunedoara au precizat că, pe lângă suspendarea cursurilor, se sistează în acestă perioadă și activitățile de tip „școală după școală” care se desfășoară în cadrul unităților de stat.
Nu se mai desfășoară niciun fel de activitate
De asemenea, se suspendă și toate competițiile sportive, olimpiadele, concursurile școlare și toate activitățile extrașcolare. S-au suspendat activitățile simulărilor pentru examenele naționale și s-a prelungit calendarul de înscriere pentru clasa pregătitoare cu o săptămână după perioada de reluare a cursurilor. Înscrierile se pot realiza on-line, dar validarea rezultatelor înscrierii se va realiza după reluarea cursurilor.Și elevi înscriși în programe de mobilitate (gen Erasmus) sau în alte activități de perfecționare sau pregătire în străinătate sunt afectați de măsurile luate din cauza noului coronavirus. Recomandarea pentru cei care ar urma să plece la sfârșitul lunii martie sau lunii aprilie este ca aceste deplasări să fie amânate sau sistate. „Nu suntem în carantină. Suntem doar într-o perioadă de suspendare a cursurilor”, spune Lavinia Ilina, inspector școlar general adjunct la ISJ Hunedoara.
Program de recuperare în fiecare unitate școlară
Aceasta a explicat că la nivelul fiecărei unități școlare, în consiliile de administrație, se va hotărî în momentul în care va reîncepe activitatea didactică în școli programul de recuperare. Elevii care au examene naționale în acesta an se pot pregăti acasă, prin programe on-line, în perioada suspendării cursurilor. „Există varianta pregătirii suplimentare pentru elevii care au examene naționale în acest an, elevii de clasa a VIII-a, a XII-a, a XIII-a. Elevii pot continua pregătirea de la domiciliu prin cursuri suport, on-line, pe platformele educaționale pe care se lucrează la nivelul unităților școlare. Unitățile de învățământ își pot activa dacă au nevoie eventualele licențe ca să fie accesibile cadrelor didactice și elevilor. Avem și o persoană la nivelul inspectoratului care răspunde de coordonarea acestui proces. Unitățile de învățământ folosesc diferite platforme care facilitează comunicarea între profesori și elevi. Funcționează mai mult la clasele mari, unde există acest exercițiu de comunicare on-line, de discuții on-line între elevi și profesori, dar este o variantă bună și în acest caz. Facilitează comunicarea, iar lecțiile pot fi atractive”, spune Lavinia Ilina. Modul de organizare a acestor pregătiri on-line va fi gestionat la nivelul fiecărei școli. Cadrele didactice au la dispoziție biblioteci de resurse on-line la Casa Corpului Didactic Hunedoara și Inspectoratului Școlar pe toate domeniile. „Sunt modele de lecții, modele de exerciții, sunt lecții efective, filmulețe care pot fi folosite și accesate”, a explicat inspectorul general adjunct.
EXTRA
Fără audiențe Prefectură și CJ
Potrivit unui ordin al prefectului, începând cu data de 11 martie 2020 se suspendă activitatea de primire în audiență a cetățenilor, până în data de 31 martie 2020, cu posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației la nivel național a infecțiilor cu noul coronavirus. Cetățenii care au urgenţe şi doresc să sesizeze anumite probleme o pot face, în această perioadă, online la adresa de e-mail: petitie@prefecturahunedoara.ro sau la numerele de telefon: 0254-211850, 211851, 211439, interior 29030, 29029. De asemenea, din aceleași motive, se suspendă audiențele și la Consiliul Județean (CJ) de astăzi, iar de mâine și la Biroul Teritorial din Petroșani. Pentru semnalarea problemelor legate de activitatea CJ, cetățenii pot folosi datele de contact alte instituției: telefon: 0254-211.350; 0254-211.624, Fax: 0254-230030; e-mail: cjh@cjhunedoara.ro, cjhunedoara@yahoo.com, cjhunedoara@cjhunedoara.ro și relatiicupublicul_cjh@yahoo.com; facebook: https://www.facebook.com/cjhunedoara/.
Leave a Reply