ASTĂZI SE JOACĂ: RETROSPECTIVA ANULUI 2019 LA TEATRUL DE ARTĂ DEVA

Calendarul e pe punctul de a lăsa cortina peste anul 2019, un an excelent pentru echipa Teatrului de Artă Deva. Bilanţul este sugestiv, deşi el nu poate reda cu fidelitate activitatea Teatrului. În spatele cifrelor şi a datelor stau emoţii, muncă şi multă pasiune ce nu pot fi măsurate cu instrumente convenţionale. Mesajul Echipei Teatrului de Artă Deva? Simplu şi răspicat: „Respectă-te, deci vino la teatru!”

 

 

Cifrele sunt un instrument nefericit de măsurare a actului artistic, de creaţie, dar pentru a creiona un bilanţ ele nu pot fi evitate. Şi încă ceva: dacă în lunga înşiruire a evenimentelor culturale organizate de Teatrul de Artă Deva veţi regăsi cu nostalgie titluri de afiş ce vă provoacă amintiri plăcute e semn că Echipa Teatrului şi-a îndeplinit menirea.

2019, pe repede înapoi

În anul 2019, Echipa Teatrului de Artă Deva a pus în scena 15 producţii proprii, a găzduit 125 evenimente (din care 108 spectacole artistice), a organizat a doua  ediţie a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului „Deva Performing Art Festival” şi cea de a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Opera şi Muzica Clasica „Hunedoara Lirica”. De asemenea, Teatrul a fost partener în organizarea festivalului de teatru pentru copiii cu dizabilităţi „Unde fugim de acasă” (parteneriat cu ,,Centrul Şcolar de Educaţie Incluziva Rudolf Steiner”), festival aflat anul acesta la ediţia a doua. Apoi, Echipa Teatrului de Artă Deva a organizat primul Laborator Liric Internaţional care s-a concretizat în producţia  „Vocea umană. Telefonul” („Vocea umană” de F. Poulenc şi „Telefonul” de G. C. Menotti). O altă realizare notabilă este şi prima colaborare cu Teatrul Satiricus din Chişinău pentru punerea în scenă a spectacolului „Maestrul şi Margareta” de M. Bulgakov, în regia lui Sandu Grecu şi a dus la Iaşi şi Chişinău celebra poveste a unui „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, în regia lui Marius Oltean.

Pe de altă parte, Echipa Teatrului de Artă Deva şi-a luat în serios sarcina de a forma un public educat pentru a recepta actul artistic, permanentizând matineul lunar pentru copii, oferind posibilitatea familiilor cu copii de a petrece împreună o oră la teatru, duminica.

În plan administrativ, nul acesta Teatrul a implementat sistemul de achiziţie online a biletelor la spectacolele producţie proprie.

Premierele anului 2019

Iată şi piesele care au fost jucate în premieră pe scena Teatrului în acest an: 1. Un bărbat și mai multe femei, regia Eugen Pădureanu; 2. Vestitul Peticilă, regia Eugen Pădureanu; 3. Cafeaua domnului ministru, regia Daniel Bucur; 4. Zadarnicele chinuri ale dragostei, regia Ștefan Iordănescu; 5. Zbor deasupra unui cuib de cuci, regia Marius Oltean; 6. Parada, regia Cosmin Crețu; 7. Lupul și Oița, regia Eugen Pădureanu; 8. Vocea umană. Telefonul, regia F. Calonfirescu; 9. Și cu violoncelul ce facem?, regia Daniel Bucur; 10.N/O iubeam, regia Antonella Cornici; 11. Adevărata poveste a lui Hansel și Gretel, regia Marian Stan; 12. Maestrul şi Margareta, regia Sandu Grecu; 13. Contrat. Son dernier veoc, regia Mihai Panaitescu; 14. Glory of living, regia Mihai Panaitescu; 15. Cum a pierdut Leonida o noapte furtunoasă de carnaval, teatru lectură, regia Mihai Panaitescu.

Prezenţe la festivaluri

Echipa Teatrului de Artă Deva a participat şi la festivaluri de gen din ţară: cu piesa „Șantaj”, regia Cosmin Crețu, la FITTS 2019 Turda; piesa „Contract”, regia Mihai Panaitescu a fost prezentată la Fest In pe Bulevard Bucureşti 2019; „ Şi cu violoncelul ce facem?”, regia Daniel Bucur, s-a jucat la Festivalul „New Wave Theater Festival” Reşiţa.

În cadrul sezonului România-Franţa, Teatrul de Artă Deva a realizat producţia „Contrat. Son dernier vceu”,  regia Mihai Panaitescu, spectacol în limba franceză, piesă ce va fi jucată atât pe scenele româneşti, cât şi la festivalurile francofone.

Din culisele anului 2020

Pentru a pregăti următoarele premiere din 2020, în data de 3 decembrie 2019 a avut la teatru o serie de castinguri care de vor materializa în primele patru premiere propuse pentru anul ce stă să vină. Prima dintre ele se va materializa în 23 ianuarie, când va avea loc premiera spectacolului „Aniversarea”, în regia lui Eugen Pădureanu. De asemenea, propunerile Teatrului de Arta Deva pentru anul 2020 sunt: „Infernul”, adaptare după J. P. Sartre, regia Daniel Bucur; „D’ale Carnavalului” de I. L. Caragiale, regia Mihai Panaitescu; realizarea a mai multor producţii care să atragă copiii şi tinerii spre teatru, inclusiv a unui spectacol stradal; organizarea celei de a treia ediţii a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului „Deva Performing Art Festival’”, la început de septembrie 2020; organizarea celei de a patra ediţii a Festivalului Internaţional de Operă şi Muzică Clasică „Hunedoara Lirica”; vom fi din nou parteneri cu Centrul Şcolar de Educaţie Incluziva „Rudolf Steiner” în organizarea festivalului de teatru pentru copiii cu dizabilităţi.

Mesaj la sfârşit de an

„Sperăm că în oferta noastră culturală s-au regăsit cât mai mulţi participanţi la evenimentele organizate şi găzduite de Teatrul de Artă Deva şi vă aşteptăm şi în 2020 la teatru! Mulţumim publicului, partenerilor şi colaboratorilor noştri şi îi asigurăm de înalta noastră preţuire, fără a uita nici acum, la final de an motto-ul nostru: „Respectă-te, deci vino la teatru!”, este mesajul Echipei Teatrului de Artă Deva.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.