ASOCIAȚIA „PRO INFRASTRUCTURĂ” SOLICITĂ MINISTRULUI TRANSPORTURILOR SĂ DESCHIDĂ CIRCULAȚIA PE LOTUL 3 A1 LUGOJ -DEVA

Reprezentanții Asociației „Pro Infrastructură” fac, din nou, un apel la autorități să deschidă lotul 3 al autostrăzii A1 Lugoj -Deva, inaugurarea acestui tronson, supranumit și „autostrada -muzeu”, fiind așteptată de aproape o jumătate de an.

Din informațiile celor de la „Pro Infrastructură”, lucrările de repoziționare a aparatelor de reazem la podul peste Mureș, de pe acest tronson de autostradă, au fost finalizate. „Urmează să se deplaseze pe tronsonul de autostradă echipele CESTRIN și comisia de recepție CNAIR pentru a vedea același peisaj ca în luna august, când au refuzat recepționarea lucrărilor. Dorim să condamnăm încă de pe acum orice încercare suplimentară a lui Ștefan Ioniță (director CESTRIN), Sorin Scarlat (director CNAIR) sau a celorlalți indivizi care au girat rezilierea contractului din august de a continua bătaia de joc la adresa șoferilor prin instituirea unor limite de tonaj pe autostradă după deschiderea circulației”, au transmis, astăzi, cei de la Asociația „Pro Infrastructură”.

Aceștia mai arată că, „mult trâmbițata expertiză realizată de Iptana confirmă că ”deschiderea circulației pe poduri și pasaje fără restricții de tonaj sunt condiționate (corect ”este condiționată”) de executarea lucrărilor de corecție a defectelor din zona aparatelor de reazem ale podului peste râul Mureș.” Cu alte cuvinte, după intervenția de săptămâna trecută de la podul peste Mureș traficul rutier poate fi deschis pe autostradă fără nicio restricție de tonaj. Mai mult, din aceeași expertiză putem deduce foarte ușor că traficul rutier se putea deschide încă din luna august pentru vehiculele de maximum 7,5 tone”, au adăugat reprezentanții asociației.

În final, aceștia îi solicită ministrului Transporturilor, Lucian Bode, să se asigure că, la finalul acestei săptămâni, se va pune punct unui coșmar pentru șoferii români condamnați, în ultimele luni, să circule pe drumul național paralel DN68A, deschizând circulația pe Lugoj-Deva lotul 3 fără nicio restricție de tonaj.

Sursa foto: Asociația “Pro Infrastructură”

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.