Apel fals la 112. O copilă de 15 ani a reclamat că a fost bătută și violată, în miez de noapte, lângă curtea școlii în care învață

Gest necugetat al unei copile de 15 ani, din comuna Pui. Fata, elevă a unei școli gimnaziale din comună, a sunat la 112 și a alertat poliția, spunând că a fost bătută de niște necunoscuți, iar apoi a fost violată de unul dintre ei. Oamenii legii au descoperit însă că totul este o minciună, în urma examenului medico-legal, care, potrivit unor surse, nu ar fi arătat că adolescenta a fost victima unui agresiuni sexuale și nici fizice.

„În data de 13.02.2020, în jurul orei 01:00, Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată de o minoră în vârstă de 15 ani, din comuna Pui, despre faptul că, în data de 12.02.2020, în jurul orei 13:00, în timp ce se afla pe terenul de sport situat în apropierea şcolii gimnaziale la care studiază, a fost agresată fizic de trei persoane (doi bărbaţi şi o femeie) pe care nu le cunoaște. Minora a declarat că ulterior, un bărbat (care avea fața acoperită) a luat-o cu forța de pe terenul de sport și a dus-o într-un loc izolat, unde, prin constrângere fizică și amenințări, a întreținut relații sexuale cu aceasta, împotriva voinței sale. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și viol, însă, în urma investigaţiilor efectuate şi a examinării medico-legale, au stabilit că declaraţia iniţială a minorei nu corespunde realităţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Pusă în faţa probelor, minora a revenit asupra declaraţiei iniţiale şi a recunoscut că faptele reclamate nu sunt reale.

Prin urmare, poliţiştii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Haţeg, vor continua cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare (art. 268, Cod Penal).

 

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.