APEL DIN PARTEA SALVATORILOR. SERVICIUL DE AMBULANŢĂ AL JUDEŢULUI HUNEDOARA ARE URGENT NEVOIE DE AJUTOR


Oamenii din prima linie în lupta cu COVID-19 au nevoie de ajutor. Angajații Serviciului de Ambulanță Hunedoara fac un apel pentru a fi sprijiniți cu materialele necesare, dar și cu bani în eforturile depuse împotriva coronavirusului.

Având în vedere instituirea stării de urgență prin Decretul Președintelui României nr. 191/2020 și a situației precare în care se află unitățile sanitare din prima linie a luptei cu acest virus, Serviciul de Ambulanță Județean Hunedoara vă solicită sprijinul în vederea dotării echipajelor medicale de urgență cu echipament de protecție. În acest sens, avem nevoie urgentă de: aparate pentru dezinfectarea sediilor și autosanitarelor la revenirea de la solicitările care au presupus transportarea/evaluarea pacienților diagnosticați/suspecți infecție COVID-19. Menționăm că, în prezent, deținem doar două astfel de aparate care deservesc întregul județ și din această cauză timpii de așteptare pentru dezinfecție sunt prelungiți ceea ce duce la creșterea timpului de așteptare pentru celelalte solicitări. Tip de aparat Hygienio -Dezinfecție de nivel înalt a suprafețelor cu prezență umană (www.hygienio.com), combinezoane protecție pentru particule fine, măști de înaltă protecție (FFP2, FFP3), mănuși nesterile. Fiind instituție publică, modalitatea legală prin care putem primi sponsorizări este prin intermediul Asociației „Pro Ambulanța” cu următoarele date de identificare: CUI 30750500, Cont IBAN RO81RNCB01629551570001, Adresa: Deva, strada Depozitelor, Nr.3. Suntem în prima linie şi avem nevoie să ne protejăm eficient pentru voi! Acum este momentul să acţionăm împreună şi responsabil pentru a salva mai multe vieţi!”, se arată într-o scrisoare semnată de conducerea SAJ Hunedoara.

Apel din partea salvatorilor. Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Hunedoara are urgent nevoie de ajutor

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.