Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva este angrenată, așa cum se știe, într-un amplu proiect de cunoaștere și aprofundare a limbii, culturii și civilizației chineze. Cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în strânsă colaborare cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Institutul Confucius din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, precum și cu Clasa Confucius a Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva, proiectul nostru s-a dezvoltat an de an și s-a bucurat de mult succes.
De fiecare dată, la începutul primăverii, am fost alături de prietenii noștri chinezi și am sărbătorit împreună Anul Nou Chinezesc. Din păcate, anul acesta a trebuit să ne conformăm restricțiilor și am organizat sărbătorirea Anului Nou, Anul Bivolului de Metal, în condiții de distanțare, cu ajutorul platformei ZOOM.
Distanța fizică, însă, nu a însemnat și distanțare sufletească, astfel încât am reușit să creăm momente plăcute, momente cum doar prietenii pot trăi atunci când se întâlnesc. Pentru a sărbători cum se cuvine Anul Bivolului de Metal, au fost prezenți în spațiul virtual domnul prof. univ. emerit dr. ing. Constantin Oprean, președintele Institutului Confucius din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu; doamna prof. univ. dr. Wang Jiong, directoarea Institutului Confucius din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu; doamna prof. Liu Qian de la Institutul Confucius din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu; domnul prof. Gheorghe Ioan Mihuț, președintele Clasei Confucius din cadrul Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva; doamna prof. dr. Adela Ioana Mateș de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva; domnul Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, profesori și cursanți de limbă chineză.
Reuniunea online a fost moderată în prima parte de Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, care, în cuvântul de salut, și-a exprimat bucuria de a fi alături de prietenii și colaboratorii chinezi cărora le-a transmis urări cu prilejul acestei importante sărbători. Sărbătoarea optimismului, a încrederii în forțele proprii, a atașamentului față de familie și față de tradiție aduce în inimile fiecărui chinez bucurie, o bucurie pe care o simțim și noi alături de ei. Proiectele pe care le înfăptuim cu partenerii chinezi ne reușesc pentru că ne simțim împreună ca într-o mare familie. În plus, în proiectele pe care le derulăm împreună am fost călăuziți de cuvintele marelui înțelept chinez Confucius: „Nu contează cât de încet mergi, important este să nu te oprești.”
În continuare, domnul prof. univ. emerit dr. ing. Constantin Oprean a făcut o amplă și extrem de bine documentată trecere în revistă a tabloului economic al Chinei contemporane în condițiile noi și complexe prilejuite de pandemie. Schimbarea de paradigmă pe care a provocat-o această situație va impune pe viitor un comportament diferit în toate domeniile vieții, pentru că va trebui să trăim într-o „normalitate reinventată”. China a reușit să obțină rezultate economice remarcabile, creștere economică în ciuda pandemiei, cele două proiecte de anvergură inițiate de China – „O centură, un drum” și „Platforma 17+1” (cooperarea dintre China și 17 țări din Europa Centrală și de Est) – nemaifiind astăzi doar proiecte teoretice.
Domnul președinte Constantin Oprean a făcut și o foarte aplicată prezentare a istoricului relațiilor româno-chineze, a subliniat importanța pe care ar trebui s-o aibă colaborarea României cu specialiști chinezi. Țara noastră are în China un prieten de nădejde care i-a fost alături în multe momente grele (cutremur, inundații), iar experiența specialiștilor chinezi ne-ar putea fi de mare folos pentru că „un sfat bun este mai scump ca aurul”.
Anul 2020, a mai spus domnul președinte Constantin Oprean, a fost un an bun pentru Institutul Confucius din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, au fost obținute rezultate bune și, ce este foarte important, în luna mai 2020 a fost semnat un Memorandum între guvernele României și Chinei pentru recunoașterea reciprocă a diplomelor universitare, lucru care va deschide și mai larg porțile cooperării româno-chineze.
După această prezentare extrem de binevenită, domnul președinte Constantin Oprean a felicitat prietenii chinezi cu prilejul Anului Nou, le-a dorit fericire, noroc, prosperitate și bucurii.
A urmat cuvântul doamnei prof. univ. dr. Wang Jiong, directoarea Institutului Confucius din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, care s-a adresat celor prezenți astfel: „Noul An Chinezesc, Anul Bivolului, să vă aducă multă sănătate, prosperitate și norocul să vă însoțească la tot pasul! Să sperăm la un viitor mai bun, care să ne permită să ne revedem cât mai curând, prieteni români și chinezi! La mulți ani tuturor! La mulți ani prieteniei româno-chineze!”
La rândul său, domnul profesor Gheorghe Ioan Mihuț, președintele Clasei Confucius din cadrul Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva, a adresat cuvinte de suflet prietenilor chinezi, la început de an, în numele lui personal, al cursanților elevi, precum și al colegilor profesori implicați în proiectele Clasei Confucius, urându-le un an nou plin de bucurii, cu împliniri și sănătate.
Partea a doua a întâlnirii a fost moderată de doamna prof. dr. Adela Ioana Mateș care, după ce a urat un An Nou cu bucurii tuturor prietenilor chinezi, a prezentat programul artistic ce a urmat.
În debutul acestuia, ne-am bucurat de un moment orchestral de înaltă ținută, susținut de instrumentiști chinezi foarte tineri, sub bagheta lui Hu Bingxu, care au interpretat o piesă clasică chinezească intitulată „Preludiul Festivalului Primăverii”.
Apoi, studenți ai Universității de Limbă și Cultură Chineză din Beijing ne-au delectat cu dansul intitulat „Iubirea de nuferi”, în care coregrafia a redat perfect limbajul trupului, eleganța împletindu-se cu simplitatea, laitmotivul fiind clasica floare de lotus, care simbolizează puritatea, lumina, renașterea, pentru că deși rădăcinile ei se află în nămol, ea dă naștere celei mai frumoase flori din lume.
Cel de-al treilea moment a fost dedicat artelor marțiale, care ocupă un loc special în civilizația chineză. Secvența cu care s-au prezentat luptătorii a dorit să sugereze armonia dintre cer și pământ.
A urmat un moment vocal-coregrafic în care artista Li Yugang a interpretat cu un talent remarcabil, cu sensibilitate și delicatețe piesa „Odă înfloririi părului”. Voce, mișcare, lumină, grație, toate s-au îmbinat pentru a crea un moment de veritabilă gingășie.
Nu au lipsit nici demonstrațiile de virtuozitate acrobatică, de măiestrie a trupului care, sub denumirea „Visând la fluturi”, au reușit să creeze un tablou viu în care trupul omenesc părea că plutește.
Programul artistic a cuprins și participarea unor elevi de la Clasa Confucius a Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva care au pus în scenă un minunat „Dans al evantaielor”, după care și elevi, și profesori au interpretat o melodie chinezească într-un stil modern.
În final, profesoara Zhang Jiayi, de la Institutul Confucius din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, ne-a impresionat cu interpretarea plină de sensibilitate și căldură a melodiei „Îmi pasă doar de tine”.
Ioan Sebastian Bara
comentarii