UPDATE Ora 9.00
Protestul muncitorilor de la SEWS R continuă şi la această oră. Oamenii povestesc că nu au ajuns la un acord cu conducerea companiei şi că au fost jigniţi de directorul filialei din Deva, care i-ar fi numit „oi” şi le-a propus mărirea salariilor doar cu 6,5 la sută.
UPDATE:
La ora 23, muncitorii din Schimbul 3 au venit în companie, însă au refuzat să lucreze, la fel ca și colegii lor. Unii dintre ei au strigat „Nu lucrăm” și „Hoții”.
Știrea inițială:
Circa 700 de muncitori ai fabricii de componente auto SEWS România, filiala din Deva, au încetat lucrul, începând de joi după amiază, în semn de protest faţă de situaţia salarială ai angajaţilor. Surse din interiorul fabricii au declarat că un schimb întreg a intrat în grevă, începând de la ora 16.
Oamenii au solicitat mărirea salariilor cu cel puţin 10 la sută, prime de sărbători şi condiţii de muncă mai bune, dar conducerea uzinei le-a oferit doar o mărire de 6,5 la sută. Ei spun că vor continua protestul până când vor ajunge la un consens cu patronatul.
„Suntem pe primul loc între companiile din judeţ, însă aici încă lucrează oameni pentru salarii mici”, spun muncitorii.
„Haideţi la Sews-R la grevă. Ei nu pot să ne scoată ochii cu 6,5 la sută în plus la salariu, când avem facturi de plătit mai mult decât salariul. În spital o femeie de serviciu nou angajată ia 2.000 lei şi lucrează 8 ore, iar eu după 10 ani am 1.700 de lei. Ruşine, haideţi să fim oameni. Vrem măcar 10 la sută să ajungem la salariul unei femei de serviciu”, a fost apelul unei muncitoare.
Circa 3.000 de oameni lucrează la multinaţionala SEWS din Deva, în trei schimburi. Conducerea fabricii nu a putut fi contactată.
Conducerea companiei şi-a înştiinţat angajaţii grevişti că protestul lor este în afara legii.
„Vă informăm că încetarea lucrului şi organizarea unei opriri spontane a lucrului fără respectarea prevederilor legale şi consumarea procedurilor prealabile este nelegală. La acest moment se înregistrează o încetare de facto a lucrurlui pe o durată de circ trei ore, debutând cu ora 16:30, iar dumneavoastră şi salariaţii grevişti vă aflaţi în afara legii. Vă înştiinţăm că nereluarea activităţii şi continuarea conduitei dumneavoastră este producătoare de daune şi de consecinţe negative în defavoarea subscrisei/angajaţilor şi pe cale de consecinţă vă recomandăm respectarea prevederilor legale (…) În speranţa respectării prevederilor legale şi soluţionării amiiabile a situaţiei, vă recomandăm lecturarea cu calmmşi conştientizarea efectelor şi consecinţelor actelor săvârşite în afara legii. În ipoteza în care nu vă veţi conforma, vom proceda la demararea tuturor procedurilor legale în vigoare”, se arată într-un document semnat de Rudolf Sanislau Ardai, director SEWS-R Deva.
Leave a Reply