Poliţiştii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, cu sprijinul unui reprezentant al Gărzii Forestiere Timișoara, au efectuat, în cursul acestei săptămâni, un control privind respectarea prevederilor legale referitoare la modul de exploatare și gestionare a materialului lemnos de către diferiți operatori economici de pe raza municipiului Deva și a comunei Vețel.
Cu ocazia activităţilor de control, poliţiştii au identificat un operator economic utilizator SUMAL 2.0 care, cu ocazia exploatării unei partizi de masă lemnoasă legal constituită în fond forestier național situat pe raza comunei Vețel, a primit și a depozitat în punctul de descărcare 58,304 mc de material lemnos, care nu a fost identificat faptic în acel loc.
Tot cu ocazia verificărilor efectuate pe suprafața partizii de masă lemnoasă menționată, a fost constatat faptul că operatorul economic titular al autorizației de exploatare nu a respectat prevederile legale privind executarea la termen și în condițiile prevăzute în autorizația de exploatare a lucrărilor de curățare a parchetului.
În cauză, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu două sancțiuni contravenţionale în valoare totală de 20.000 lei și a fost dispusă măsura complementară de confiscare valorică a volumului de 58,304 mc material lemnos din speciile fag, gorun și carpen.
De asemenea, tot pe raza comunei Vețel a mai fost identificat un operator economic utilizator SUMAL 2.0, care nu a operat în mod corespunzător descărcarea gestionară a unei partizi de masă lemnoasă poziționată în afara fondului forestier național. Poliţiştii au stabilit că operatorul economic a primit, a depozitat și a deținut în depozitul temporar aferent acestei partizi 3,058 mc lemn rotund din specia fag, fără proveniență legală.
În cauză, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei și a fost dispusă măsura complementară de confiscare faptică a volumului de 3,058 mc material lemnos din specia fag.
IPJ Hunedoara
comentarii
Leave a Reply