ALEGERI PREZIDENȚIALE, TURUL DOI. PROGRAM SPECIAL LA EVIDENȚA PERSOANELOR ȘI STAREA CIVILĂ DEVA

Serviciul Evidența Persoanelor Deva va avea program prelungit cu publicul, la finele acestei săptămâni, pentru soluționarea tuturor cererilor de eliberare a actelor de identitatea expirate, pierdute sau deteriorate ale persoanelor cu drept de vot, astfel încât al doilea tur de scrutin pentru alegerea Președintelui României să se desfășoare în condiții optime, au informat reprezentanții Primăriei Deva.

Astfel, sâmbătă și duminică, Serviciul Evidența Persoanelor Deva va funcționa după următorul program:

sâmbătă, 23 noiembrie 2019 – între orele 8:00-16:00;
duminică, 24 noiembrie 2019 – între orele 7:00-21:00.

La Serviciul Evidența Persoanelor Deva pot solicita eliberarea actelor de identitate cetățenii din municipiul Deva și localitățile componente (Archia, Bârcea Mică, Sântuhalm și Cristur), precum și locuitorii comunelor Brănișca, Hărău, Certeju de Sus, Cârjiți, Șoimuș și Vețel.

Pentru a evita aglomerația de la ghișee, cetățenii care solicită eliberarea actelor de identitate se pot programa online, pentru depunerea documentelor și preluarea imaginii, direct pe www.primariadeva.ro – Secțiunea Servicii online – Programare online cartea de identitate sau accesând linkul: https://deva-evp.admin-primarie.ro/formulare/prog0.php.

Potrivit reprezeantanților Direcției Publice Locale de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva, și Compartimentul Stare Civilă va funcționa după un program special, sâmbătă, 23 noiembrie 2019, între orele 10:00-13:00, pentru înregistrarea actelor de deces.

 

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.