ADRIAN DAVID ESTE NOUL ADMINISTRATOR PUBLIC AL MUNICIPIULUI DEVA

Adrian Nicolae David (foto) este noul administrator public al municipiului Deva, în locul lui Vasilică Potecă, proaspăt învestit în funcția de prefect al județului Hunedoara.

Nicolae David a fost numit administrator public al municipiului Deva prin dispoziție a primarului, începând cu data de 9 decembrie. Conform codului administrativ, această poziție se ocupă prin dispoziția conducătorului UAT-ului și este pe durată determinată, în mandatul primarului, adică până la alegerile locale de anul viitor. „Este vorba despre un mandat scurt, până în iunie 2020. Voi continua munca fostului administrator, domnul Vasilică Potecă, de a utiliza procedurile de lucru din interiorul instituției, vom monitoriza atent investițiile și nivelul cheltuielilor publice. Scopul nostru este acela de a atinge toate obiectivele pe care și le propune domnul primar Nicolae Florin Oancea, căruia îi mulțumesc pentru încrederea pe care mi-a acordat-o și pentru deschiderea față de tot ceea ce înseamnă inovație în administrație”, a declarat Adrian David, contactat telefonic de “Servus Hunedoara”.

Reamintim că, Adrian David a fost președinte al Consiliului Județean (CJ) Hunedoara din iunie 2015 și până în vara anului următor, respectiv până în iunie 2016.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.