Accident rutier pe șoseaua Hunedoara – Deva

Echipajele medicale au intervenit la un accident rutier produs marți, pe Drumul Județean 687, în localitatea Peștișu Mare, în care au fost implicate un autotren și trei autoturisme.

„În evenimentul rutier au fost implicate patru persoane, iar în urma tamponării au rezultat 2 victime, conștiente și cooperante, care au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean. Cele două persoane au fost transportate la UPU Hunedoara”, a informat ISU Hunedoara.

„Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DJ687, pe banda I, din direcția Hunedoara spre Deva, nu a păstrat distanța corespunzătoare față de autoturismul care se deplasa în fața sa, fiind condus de un bărbat de 54 de ani, pe care l-a tamponat din spate și l-a proiectat într-o autoutilitară staționată în afara părții carosabile.

Totodată, după momentul impactului, autoturismul condus de bărbatul de 35 de ani a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu autotrenul condus de un bărbat de 35 de ani, din Hunedoara”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.