O femeie în vârstă de 82 de ani a murit la spital, după ce, luni după-amiaza, a fost victima unui accident rutier.
„Un bărbat de 30 de ani, care conducea o autoutilitară pe Drumul Naţional 66, pe raza municipiului Petroşani, a surprins şi accidentat o femeie de 82 de ani, din Petroşani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis. Femeia fost transportată de către un echipaj medical la Spitalul de Urgenţă Petroşani pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde a decedat”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Foto: ARHIVĂ.
0 comentarii