Traficul rutier a fost restricționat miercuri dimineață, pe autostrada A1, în apropiere de Orăștie, pe sensul de mers spre Sibiu, în urma unui accident.
„Un autotren format din cap tractor și semiremorcă basculabilă, fără încărcătură, a făcut explozie la un cauciuc, șoferul a pierdut controlul asupra direcției, iar remorca s-a desprins și a rămas agățată de un pod”, a informat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
„Ansamblul de vehicule a acroșat cu bena un pod, ulterior a pătruns pe sensul opus de mers și a rămas imobilizat pe carosabil. Bena ansamblului rutier este ruptă, agățată de pod. Evenimentul nu s-a soldat cu persoane rănite”, a informat Centrul Infotrafic al Poliției Române.
Traficul rutier a fost restricționat pe banda de urgență și banda 1 pe sensul către București, dar și pe a doua bandă pe sensul către Deva. Nu sunt valori ridicate de trafic în zona, acționându-se pentru eliberarea părții carosabile, au informat reprezentanții Poliției Române.
Foto: DRDP Timișoara
- Situație complicată în Deva: aproape 6 cazuri de Covid 19 la mia de locuitori
- Dosarul de corupție care a „cutremurat” Primăria Deva. Acuzațiile procurorilor: șpaga, primită în trei tranșe pentru atribuirea contractelor
- Ce se întâmpă cu dosarul retrocedărilor controversate din Retezat
comentarii