
Marți dimineață, un șofer în vârstă de 50 de ani, care conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, din Petroșani, la trecerea de pietoni din dreptul unei stații de alimentare cu carburanţi, nu a acordat prioritate de trecere şi a accidentat o femeie de 72 de ani, din Petroșani, care traversa regulamentar strada, pe trecerea pentru pietoni. „Victima a fost transportată cu ambulanța la Spitalul de Urgență din Petroșani, unde, ulterior, a decedat. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.
Leave a Reply