Joi dimineață, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, în Piața Unirii din municipiul Orăștie, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime omenești.
Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au constatat că un bărbat in vârstă de 71 de ani, din municipiul Orăștie, în timp ce traversa regulamentar strada, pe trecerea de pietoni, a fost surprins și accidentat de un autoturism, condus de către o femeie in vârstă de 45 de ani, din municipiul Orăștie. Victima a fost transportată la spital in vederea acordării ingrijirilor medicale. În acest caz, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru infractiunea de vatamare corporală din culpă.
IPJ Hunedoara
comentarii