În data de 19.10.2020, în jurul orei 10:31, Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată despre faptul că, pe D.N. 66, în afara localităţii Bănița, a avut loc un accident rutier.
Echipa operativă deplasată la fața locului, din primele cercetări, a stabilit că un bărbat de 42 de ani, din comuna Pui, în timp ce conducea autoren (tir), pe sensul de mers Hațeg – Petroșani, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul (microbuz) din fața sa, condus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Vânători, care se angajase în efectuarea manevrei de viraj la stânga, intrând în coliziune față-spate cu acesta.
În urma impactului, autoturismul (micorbuz) a fost proiectat pe sensul opus, intrând în coliziune cu autoturismul care circula din sens opus, condus de un tânăr de 28 de ani, din judeţul Teleorman.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto în vârstă de 28 de ani şi a doi pasageri, un bărbat în vârstă de 62 ani şi o femeie de 48 de ani, ambii din judeţul Teleorman, aflaţi în autoturismul condus de tânăr.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală.
•Recomandări preventive pentru un trafic rutier în siguranţă:
Poliţiştii le recomandă tuturor conducătorilor auto să manifeste prudenţă şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic.
Conduceți cu prudență, măriți distanţa de siguranţă în mers, adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante.
Evitați acţionarea bruscă a volanului şi a frânei şi utilizaţi cu precădere frâna de motor, pentru evitarea acvaplanării sau derapajelor necontrolate.
În condiţiile unui trafic aglomerat, condiţiile meteo nefavorabile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Nu vă angajaţi în depăşirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate şi efectuați fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare.
Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Nu folosiți telefonul mobil în timp ce conduceţi, iar pentru a comunica folosiți sistemele hands-free.
Pietonii sunt rugaţi să îşi ia toate măsuri de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi!
Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic .
Leave a Reply